Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid a intrat în cursa pentru Karim Adeyemi! Perez s-a întâlnit cu impresarii atacantului

Nicu Savin

Publicat 04/11/2021 la 19:20 GMT+2

Real Madrid este interesată de transferului lui Karim Adeyemi, atacantul german cu origini românești care evolueză la RB Salzburg. Conform presei germane, reprezentanții jucătorului au fost astăzi la Madrid pentru a discuta termenii unui eventual transfer.

Noah Okafor (R) of FC Salzburg celebrates the 2-1 goal with teammate Karim Adeyemi during the UEFA Champions League group G match between FC Salzburg and VfL Wolfsburg at Red Bull Arena

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid are câteva ținte clare pentru vara viitoare, Kylian Mbappe și Erling Haaland fiind primii pe listă. Totuși, clubul madrilen este atent și la alți fotbaliști de perspectivă, care uimesc fotbalul european în acest sezon.
Printre ei se numără și Karim Adeyemi, puștiul cu origini române (mama sa este din Brașov) care a impresionat în acest sezon în tricoul lui RB Salzburg și care a debutat de curând și la prima reprezentativă a Germaniei. Adeyemi a marcat 10 goluri în 12 partide în prima ligă austriacă și a înscris de 3 ori pentru Salzburg și în grupele Champions League, astfel că marile cluburi ale Europei sunt pe urmele sale.
Conform jurnaliștilor germani de la Sport1, Real Madrid tatonează serios pista Adeyemi și astăzi a avut loc o întâlnire între reprezentanții jucătorului și oficialii de pe Bernabeu, în care s-au discutat condițiile unui eventual transfer.
Citește și:

Real Madrid, în luptă cu Bayern pentru Karim Adeyemi

Internaționalul german mai are contarct cu Salzburg până în 2024, astfel că austriecii vor da o nouă lovitură financiară prin vânzarea sa. Cota de piață a atacantului de 19 ani este de 20 de milioane de €, dar prețul său ar putea fi mai mare, ținând cont că este disputat de mai multe forțe ale Europei.
Conform sursei citate, Bayern Munchen este și ea foarte dornică de transferul lui Adeyemi, pe care l-a avut la grupele de copii și juniori în trecut. În plus, Chelsea l-ar dori încă din iarnă, astfel că lupta pentru semnătura sa va fi una acerbă.
Faptul că evoluează la RB Salzburg, i-a adus lui Adeyemi porecla de "noul Haaland", norvegianul explodând în trecut tot la campioana Austriei. Cifrele de până acum ale germanului sunt o dovadă că această comparație nu e deloc exagerată, iar interesul major pentru el din partea marilor forțe ale Europei nu e întâmplătoare.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în a 11-a etapă de Premier League 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo