Publicația spaniolă AS, citată și de mass-media din Anglia, susține că Real Madrid lucrează deja la încercarea de a-l semna pe Erling Haaland, la doar câteva zile după ce transferul norvegianului la Manchester City de la Borussia Dortmund a fost încheiat.
Vikingul reprezintă probabil unul dintre cele mai tari transferuri ale verii, iar trupa lui Pep Guardiola a plătit doar 51 de milioane de lire sterline în această săptămână. În contractul semnat cu Man City, Erling Haaland ar fi prevăzut o clauză de reziliere de 128 de milioane de lire sterline (150 de milioane de euro) în contractul său.
Liga
FC Barcelona a făcut rost de bani pentru Lewandowski! Catalanii, tun de peste 200 de milioane de €
30/06/2022 LA 13:43

Real Madrid l-ar vrea pe Erling Haaland ca înlocuitor pentru Karim Benzema în 2024

Potrivit AS, acest lucru este perfect pentru Real Madrid, care caută un înlocuitor pe termen lung pentru Karim Benzema. Sursa citată mai spune că interesul Madridului nu este o reacție directă la faptul că a ratat transferul lui Kylian Mbappe de la PSG.
Planurile inițiale ale Madridului erau să-i semneze pe Mbappe și Haaland, pentru al înlocui pe Benzema, marele favorit la Balonul de Aur în 2022. Doar că startul de 34 de ani i-a luat prin surpridere pe toți prin ceea ce a realizat în sezonul recent încheiat. Benzema s-a bucurat de cel mai bun sezon al său pe Bernabeu în cei 13 ani petrecuți la club, după ce a marcat 44 de goluri în 46 de meciuri, fiind decisiv la câștigarea titlurilor în La Liga și Liga Campionilor.
Așadar, urgența de a-i găsi un înlocuitor lui Karim a atenuat urgența de a cumpăra un nou atacant de clasă, a subliniat și Daily Mail.
Președintele Real Madrid, Florentino Perez, a susținut zilele trecute că niciun nou venit nu l-ar putea înlocui pe Benzema, dacă va continua să arate forma pe care a avut-o în ultimele 12 luni. "Dacă ar veni cineva, ar fi în cazul în care Benzema devine letargic, dar nu pentru a fi titular", a insistat recent Perez.
Madridul are, de asemenea, răbdare din cauza îngrijorării minore cu privire la dosarul de accidentări al lui Haaland. În ultimul sezon, norvegianul a ratat 16 meciuri ale echipei Dortmund din cauza problemelor medicale.
Realul vrea să afle dacă aceasta este o trăsătură genetică sau dacă este doar un rezultat al ghinionului.
Liga
FC Barcelona a mai rezolvat o problemă! Un jucător cu salariu mare, împrumutat la Tottenham
29/06/2022 LA 14:29
Liga
"Noul" Bernabeu, o bijuterie! Facilitățile uluitoare pe care le va avea stadionul lui Real Madrid
27/06/2022 LA 21:17