Ansu Fati a impresionat sezonul trecut, când a adunat 10 apariții, reușind 5 goluri și 4 pase decisive. Fotbalistul în vârstă de 18 ani s-a accidentat, însă, în noiembrie 2020 și a fost supus mai multor intervenții chirurgicale, nefiind încă refăcut în totalitate.
Potrivit jurnaliștilor publicației spaniole As, Ansu Fati nu va reveni mai devreme de luna octombrie. Staff-ul tehnic al Barcelonei nu vrea să-i forțeze reîntoarcerea pe gazon din cauza accidentării delicate pe care a suferit-o, astfel că Ronald Koeman nu se va putea baza pe el în septembrie.
În această lună, catalanii au programate câteva partide importante, cu Bayern și Benfica în grupele Champions League și cu Granada, Cadiz, Levante și Atletico Madrid în La Liga.
Fotbal
Pochettino, făcut praf în conflictul cu Messi: "El nu o să uite niciodată asta! I-a rănit orgoliul!"
ACUM 8 ORE
În momentul în care va reveni pe teren, cel mai probabil după pauza competițională cauzată de meciurile din octombrie ale echipelor naționale, Ansu Fati va purta numărul 10, lăsat liber de Lionel Messi după transferul la PSG.

Barcelona vrea să-i prelungească contractul lui Ansu Fati

Barcelona a avut o perioadă de mercato intensă, în timpul căreia echipa s-a despărțit de câțiva jucători importanți, dar a și reușit transferuri notabile. Acum obiectivul catalanilor este acela de a le prelungi contractele unor fotbaliști în mâinile cărora ar urma să se afle viitorul clubului.
Ansu Fati, cotat de site-ul transfermarkt.com la 60 de milioane de euro, este unul dintre jucătorii pe care oficialii de pe Camp Nou vor să-i convingă să semneze noi înțelegeri.
Antrenorul Ronald Koeman vrea ca Fati, alături de Pedri și Dembele, să facă diferența și să se remarce pe teren în cele mai tari meciuri ale echipei. Șefii clubului blaugrana vor să îi ofere noului decar al echipei un contract pe termen lung pentru a-i demonstra că au încredere în el și că poate fi titular în prima echipă a Barcelona pentru o lungă perioadă de timp.
Ligue 1
"El ar trebui să fie liderul! E de neînlocuit!" Verdictul lui Anelka despre rivalitatea de la PSG
ACUM 11 ORE
Liga
La Masia a produs o nouă generaţie fabuloasă! Coincidenţele dintre Barcelona lui Pep şi cea de acum
IERI LA 14:35