Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Transferul lui Salah la Barcelona, blocat de un club de top din Europa! Unde este dorit starul lui Liverpool

Bianca Dumitru

Publicat 02/04/2022 la 18:05 GMT+3

Barcelona ar vrea să-l transfere în vara acestui an pe Mohamed Salah, care ezită să semneze prelungirea de contract cu Liverpool. Catalanii ar putea avea, însă, un rival important în cursa pentru semnătura egipteanului: PSG. Francezii i-ar fi făcut egipteanului o ofertă de neegalat.

Mohamed Salah of Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Mohamed Salah este unul dintre jucătorii doriți de Barcelona în perioada de mercato de la finalul acestui sezon. Egipteanul care ezită să-și prelungească înțelegerea cu Liverpool, având pretenții financiare pe care englezii le consideră prea mari, este dorit, însă, și de alte cluburi de top din Europa.
Unul dintre acestea este PSG, care i-ar putea complica afacerea Barcelonei. Potrivit presei din Spania, Salah ar fi interesat de o mutare pe Camp Nou, dar parizienii ar fi pregăti o ofertă pe care catalanii n-o pot egala.
Conform Sport.es, PSG îl vor pe atacantul de 29 de ani ca înlocuitor al lui Mbappe și nu au de gând să facă nicio economie în ceea ce-i privește transferul. Jurnaliștii catalani consideră că francezii ar fi favoriți să-i obțină semnătura dacă vor înainta o ofertă oficială pentru Salah, până acum șefii de pe Parc des Princes prezentându-le o propunere doar agenților fotbalistului.
De cealaltă parte, Barcelona nu are de gând să investească prea mult în transferul egipteanului, luând în considerare că acesta mai are doar un an de contract cu Liverpool.
Astfel, rămâne de văzut dacă Mohamed Salah va fi în cele din urmă convins de Liverpool să semneze sau dacă va alege să plece la o altă echipă din considerente sportive ori pentru bani.
Citește și:

Barcelona, ofertă de 100 de milioane de euro pentru Salah

Joan Laporta i-a promis lui Xavi Hernandez că în sezonul viitor va avea un atacant de top în echipă. Prioritatea absolută continuă să fie norvegianul Erling Haaland, deși ultimele declarații ale președintelui indică o umbră de îndoială cu privire la viabilitatea operațiunii.
Laporta are și un as în mânecă, în cazul în care Haaland optează pentru o altă echipă. Publicația spaniolă AS a scris recent că Mohamed Salah, atacantul egiptean al lui Liverpool, ar fi alternativa prioritară a celor de la Barcelona.
Atât Xavi, cât și staff-ul său tehnic îl consideră pe Salah ca fiind jucătorul ideal pentru a contura noul atac, în cazul în care Haaland nu ajunge pe Camp Nou. Deși nu este un nr. 9, Salah este genul de jucător care poate garanta un minimum de 30 de goluri pe sezon.
Este un fotbalist versatil, întrucât activează în diverse poziții pe teren, începând de la aripa dreaptă, iar Barcelona ar fi dispusă să facă un pariu foarte puternic în ceea ce-l privește pe Salah. Egipteanul are 29 de ani, așadar mai are cel puțin trei-patru ani de fotbal la cel mai înalt nivel.
Mo Salah mai are contract cu Liverpool până în 2023, iar negocierile pentru prelungirea contractului nu au decurs așa cum ar fi trebuit până acum. Barcelona ar putea "pescui" într-un râu cu probleme, după cum mai spune sursa citată. Iar sumele care se iau în considerare ar fi mult mai mici decât în cazul lui Haaland. Între 60 și 70 de milioane euro pentru transferul din vară de la Liverpool, ținând cont că în 2023 ar putea pleca gratuit, plus alte 100 pentru jucător, pentru următoarele patru sezoane.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo