Eurosport
Un fotbalist de la Real Madrid, disperat să semneze cu Barcelona! Anunțul care-l va înfuria pe Florentino Perez
De
Publicat 18/10/2021 la 17:08 GMT+3
Un fotbalist din lotul lui Carlo Ancelotti provoacă neliniște la Real Madrid și vrea cu disperare să ajungă pe Camp Nou, la Barcelona, iar potrivit presei catalane, Florentino Perez de abia așteaptă să scape de el. Este vorba despre Isco.
Florentino Perez & Isco
Credit imagine: Getty Images
Isco nu se mai bucură la Real Madrid de încrederea lui Florentino Perez, chiar dacă antrenorul "galacticilor", Carlo Ancelotti, a fost și este dispus să-i ofere mijlocașului mai multe șanse pe teren, decât o făcea Zidane înainte. Totuși, preștedintele Realului nu este îngrijorat de situația lui Isco, pentru că se îndoiește că acesta va mai fi vreodată jucătorul care a uimit Malaga în urmă cu aproape 10 ani.
Totuși, Perez este indignat din cauza atitudinii lui Isco. După ce a petrecut 8 sezoane la Real Madrid, mijlocașul vrea să facă tot posibilul în următoarele ferestre de transferuri să semneze pentru Barcelona. Potrivit presei din Spania, Isco vrea să se răzbune pe madrileni pentru "calvarul" pe care-l trăiește în ultimele sezoane pe Santiago Bernabeu.
Isco vrea cu disperare să ajungă la Barcelona
La 29 de ani, Isco își încheie contractul cu Real Madrid pe 30 iunie 2022 și nu își dorește să-și prelungească înțelegerea din cauza promisiunilor încălcate și a timpului pe care-l petrece mai mult pe bancă decât în teren. Isco este de asemenea supărat din cauza scurgerilor de informații care au apărut în presă, potrivit cărora nu ar fi în forma fizică ideală sau că nu ar avea deloc o relație bună cu mai mulți dintre colegii de echipă.
El Nacional scrie că Isco e hotărât să plece de la Real Madrid vara viitoare și face tot ce-i stă în putință pentru a ajunge pe Camp Nou, la rivala Barcelona. Isco e încă din copilărie fanul catalanilor. Pe când juca la Malaga, Isco avea un câine pe nume Messi, pe lângă câteva fotogragii în care îmbrăca tricoul catalanilor. Acum nu numai că și-ar îndeplini visul de a juca pentru Barca, dar s-ar și revanșa pentru nedreptățile de care a avut parte pe Bernabeu.
Aceeași sursă notează faptul că și din partea madrilenilor există aceleași intenții. Florentino Perez e hotărât să scape de Isco, mai ales că președintele Realului este convins că fotbalistul pe care l-a transferat în 2013 de la Malaga nu va mai fi niciodată un star, mai ales la Barcelona, un club care treaversează o perioadă dificilă, atât din punct de vedere financiar, cât și al rezultatelor.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo