Adunarea extraordinară a membrilor socios ai Barcelonei a dat undă verde contractului de sponsorizare dintre club și platforma muzicală online Spotify, un acord pe baza căruia catalanii vor încasa cel puțin 435 de milioane de euro.
Președintele Barcelonei, Joan Laporta, consideră că acesta este "cel mai bun contract de sponsorizare din istoria clubului și unul dintre cele mai bune din lume", iar membrii socios l-au aprobat cu 625 de voturi pentru, 49 împotrivă și 27 de voturi nule.
În urma acordului dintre Barcelona și Spotify, stadionul catalanilor își va modifica denumirea în Spotify Camp Nou începând cu sezonul următor.
Liga
Barcelona își poate aduce întăriri de la o rivală din La Liga! Jucătorii care i-au fost oferiți
ACUM 2 MINUTE
Cele două părți vor lucra împreună pentru a crea o platformă mai mare pentru artiști din toată lumea, în scopul de a promova muzica lor. De asemenea, arena redenumită a catalanilor va putea reprezenta o locație pentru desfășurarea unor evenimente. Viziunea parteneriatului este de a crea interacțiuni între artiști și comunitatea de fani a catalanilor.
Pe lângă redenumirea arenei, parteneriatul dintre Barcelona și Spotify presupune și prezența logo-ului serviciului de muzică pe tricoul de joc atât al echipei de băieți, cât și al celei de fete, în următoarele patru sezoane. Serviciul de muzică va sponsoriza, de asemenea, tricourile de antrenament ale formației blaugrana din sezonul următor, pe o perioadă de trei ani.
Citește și:

CIFRELE CONTRACTULUI DINTRE BARCELONA ȘI SPOTIFY

Potrivit Sport.es, clubul condus de Joan Laporta va încasa cel puțin 435 de milioane de euro de la multinaționala suedeză în baza acordului aprobat de Adunarea extraordinară a membrilor socios.
Din această sumă totală, pentru prezența logo-ului Spotify pe tricoul de joc al Barcelonei, clubul blaugrana va încasa anual 57,5 milioane de euro, la care se pot adăuga alte 2,5 milioane drept bonusuri care sunt foarte ușor de obținut, potrivit sursei citate. Astfel, doar pentru asta catalanii vor încasa până la 240 de milioane de euro.
În plus, pentru sponsorizarea tricourilor de antrenament ale formației blaugrana, clubul va primi 5 milioane de euro pe sezon, totalizând 15 milioane de euro în următorii 3 ani.
În ceea ce privește redenumirea stadionului Camp Nou, în primii 4 ani de contract Barcelona va primi 5 milioane de euro pe sezon, pentru ca în următorii 8 ani suma să fie de 4 ori mai mare, 20 de milioane de euro pe sezon. În total, din modificarea denumirii arenei în Spotify Camp Nou, clubul va încasa 180 de milioane de euro.
Liga
Barcelona, aproape de a semna un contract de 200 de milioane de euro! Ce lovitură vor da catalanii
13/05/2022 LA 14:25
Liga
Xavi a reacționat după criticile aduse de Ronald Koeman! "Am crezut că am găsit cheia succesului"
30/04/2022 LA 15:13