Benfica s-a impus în această săptămână, în a doua etapă a grupelor Champions League, cu scorul de 3-0 în fața Barcelonei. Unul dintre cei mai buni jucători ai portughezilor a fost fundașul Lucas Verissimo, care a ajuns la Lisabona la începutul acestui an.
Brazilianul a avut o contribuție importantă în rezultatul obținut de echipa sa, reușind să îl împiedice pe Luuk de Jong să înscrie în poarta rămasă goală, printr-o alunecare. În urma prestațiilor bune pe care le-a avut la Benfica, Verissimo le-a atras atenția celor de la Atletico Madrid.
Potrivit jurnaliștilor portughezi de la Noticias Ao Minuto, Diego Simeone îl consideră pe brazilianul în vârstă de 26 de ani un înlocuitor perfect pentru Felipe, care mai are contract cu campioana Spaniei doar până la finalul acestui sezon.
Premier League
Klopp, adio Liverpool la finalul sezonului? Detaliul care face posibilă mutarea anului
05/10/2021 LA 08:52
Transferul nu va fi ușor de realizat. Cei de la Benfica nu sunt dispuși să-l lase pe Verissimo să plece în această iarnă, iar după încheierea acestei stagiuni, lusitanii vor negocia doar cu echipele care vor face oferte de cel puțin 30 de milioane de euro pentru fundașul adus de la Santos, în schimbul a 6,5 milioane de euro.

Simeone îl vrea și pe Saka

Bukayo Saka a fost unul dintre fotbaliștii care au atras atenția în această vară la Euro 2020, unde a ajuns până în finală cu echipa națională a Angliei. Jucătorul în vârstă de 20 de ani este și unul dintre oamenii de bază de la Arsenal, Mikel Arteta folosindu-l în toate cele 5 meciuri disputate până acum în Premier League.
În urma evoluțiilor bune, Saka a ajuns în atenția celor de la Juventus și Atletico Madrid, care sunt așteptate să înceapă negocierile înainte de următoarea perioadă de mercato.
Oficialii lui Arsenal sunt reticenți în a-i da drumul lui Bukayo Saka, mijlocaș care mai are contract cu 'tunarii' până în vara anului 2024. Potrivit CalcioMercato, conștienți de interesul tot mai mare pe care îl suscită fotbalistul de 20 de ani, englezii i-au stabilit un preț minim de 50 de milioane de euro.
Liga
Asta i-a pecetluit soarta lui Koeman. Laporta a devenit furios când a auzit decizia antrenorului
01/10/2021 LA 05:26
Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
25/09/2021 LA 11:55