Real Madrid a avut un sezon exelent, câștigând titlul în La Liga și ajungând în finala Champions League. Printre principalii artizani ai acestor performanțe se numără Eder Militao și Vinicius. Cei doi brazilieni au fost cei mai folosți jucători de către Ancelotti în această stagiune. Fundașul a jucat 4200 de minute, iar atacantul 4090 de minute.
Deși au fost puncte cheie în echipă, Militao și Vinicius au printre cele mai mici salarii de la Real Madrid. Conform AS.com, doar Lunin și Vallejo au venituri stagionale mai mici dintre fotbaliștii primei echipe, iar acest lucru creează o problemă pentru oficialii clubului.
Real îi consideră esențiali pentru viitor, astfel că va trebui să le mărească substanțial salariile în această vară. Militao încasează 3,5 milioane de € pe an și mai are contract până în 2025, dar cu siguranță va solicita o mărire consistentă de salariu. În comparație, David Alaba are un salariu de 10 milioane de € pe an, iar Rudiger va primi aproximativ aceeași sumă începând din sezonul următor.
Fotbal
LIVE BLOG Mercato 2022 | Primele mutări importante ale acestei veri! Cu cine s-a înțeles Liverpool
ACUM 3 ORE
Astfel, Realul va fi nevoită să bage adânc mâna în buzunar pentru a-l plăti pe brazilian pe măsura valorii sale reale și a importanței deosebite în echipă. Negocierile au început deja și e clar că fundașul transferat de la Porto în 2019 pentru 50 de milioane de € va primi o mărire de salariu.
Citește și:

Vinicius are al 3-lea cel mai mic salariu de la Real Madrid

Situația e asemănătoare și în cazul lui Vinicius. Acesta a semnat cu Real pe când avea doar 16 ani și a ajuns pe Bernabeu imediat după împlinirea vârstei majoratului, dar câștigă și în prezent aceeași sump stipulată în contractul inițial. Al 3-lea marcator din La Liga în acest sezon (17 goluri), după Benzema (27) și Iago Aspas (18), Vinicius are un salariu de numai 3 milioane de € pe an.
Contractul său e valabil încă doi ani, deci Realul trebuie să urgenteze negocierile pentru o prelungire, care va aduce cu sine și o mărire consistentă de salariu. Agentul brazilianului a vorbit recent despre situația acestuia, fiind încrezător că Real va face lucrurile corect, referindu-se, evident, la oferta financiară pe care i-o va propune clubul pentru a semna un nou contract.
Presa franceză a scris în ultimul timp că PSG monitorizează atent cazul Vinicius și este gata să-i ofere o sumă de nerefuzat pentru a merge pe Parc de Princes. Planul parizienilor este legat de posibila plecare a lui Mbappe la Real Madrid, iar transferul lui Vinicius ar fi ca o răzbunare.
În mod normal, Real Madrid nu va avea probleme cu fair-play-ul financiar chiar dacă le va crește substanțial salariile lui Militao și Vinicius. În această vară madrilenii vor scăpa de câțiva jucători cu venituri uriașe, cel mai cunoscut caz fiind cel al lui Garteh Bale. Isco, Marcelo sau Jovic sunt alți fotbaliști care vor părăsi cel mai probabil gruparea de pe Berrnabeu, iar acest lucru va aerisi bugetul salarial al clubului.
Liga Campionilor UEFA
Fede Valverde, deranjat de ce a spus Mo Salah despre Real Madrid: "Lipsă de respect!"
ACUM 4 ORE
Premier League
Real Madrid, în corzi! Marea țintă a lui Perez, după ratarea lui Mbappe, a ales Liverpool
ACUM 6 ORE