FC Barcelona și-a întărit serios atacul prin aducerea lui Aubameyang, gabonezul adaptându-se perfect pe Camp Nou și având evoluții admirabile. Chiar și așa, Xavi își dorește încă un atacant de mare valoare, pentru a putea ataca obiective îndrezănețe în sezonul viitor.
Principala țintă este Robert Lewandowski. Polonezul pare decis să plece de la Bayern, dar clubul german îl poate ține cu forța încă un an, cât mai are contract. Golgheterul campioanei Germaniei i-ar fi anuțat deja pe șefii clubului de intenția sa, dar deocamdată nu s-a luat o decizie în birourile de pe Allianz Arena, deși presa catalană a scris că nemții ar putea fi înduplecați de o ofertă avantahjoasă.
Totuși, situația financiară a Barcelonei este în continuare delicată, astfel că e greu de spus dacă gruparea blaugrana își permite un jucător de talia lui Lewandowski. Xavi are însă mai multe opțiuni, iar jurnaliștii de la AS scriu că Alvaro Morata este una dintre ele.
Liga
Lewandowski i-a spus lui Xavi ce își dorește pentru a semna cu Barcelona! Ce pretenții are polonezul
IERI LA 07:40
Citește și:

Alvaro Morata, varianta de rezervă a Barcelonei, dacă Lewandowski nu va putea fi transferat

Atacantul iberic este jucătorul lui Atletico Madrid, fiind împrumutat la Juventus în ultimele două sezoane. Xavi l-a vrut și în iarnă la Barcelona, dar Atletico s-a opus încetării împrumutului către Juventus și mutarea a fost imposibilă. Pe 30 iunie, împrumutul lui Morata va expira și Atletico trebuie să decidă dacă îl va păstra sau nu.
Cel mai probabil, madrilenii vor accepta să-l vândă pentru a-și amortiza investiția făcută atunci când l-au transferat de la Chelsea, plătind pentru el 35 de milioane de €. Contractul lui Morata cu Atletico este valabil până în 2023. Juve nu a decis încă dacă îl vrea în continuare sau nu, mai ales că venirea lui Vlahovic a rezolvat o parte din problemele ofensive ale torinezilor. Chiar dacă prestațiile sârbului au lăsat de dorit pe acest final de sezon, e clar că va fi omul numărul unu din atacul lui Allegri în viitor.
În acest sezon, Morata a jucat 47 de meciuri pentru Juventus în toate competițiile, marcând 11 goluri și oferind 8 pase decisive. Aceste cifre nu sunt extraordinare, dar Xavi are încredere că ibericul poate fi mult mai productiv la Barcelona. În plus, Morata ar fi o variantă mult mai ieftină pentru catalani, salariul acestuia urmând a fi în mod cert mai mic decât cel pe care l-ar avea Lewandowski.
Bundesliga
Bayern, negocieri avansate pentru transferul lui Dembele! Care e poziția francezului
17/05/2022 LA 13:35
Bundesliga
Bayern îl va ceda pe Lewandowski la Barcelona doar dacă va reuși să transfere un atacant de top
16/05/2022 LA 12:54