Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ancelotti a dat vestea pe care nimeni nu voia să o audă! Ce va face după ce se va despărți de Real Madrid

Eurosport
DeEurosport

Publicat 13/08/2022 la 16:51 GMT+3

Carlo Ancelotti se află la ultimul său contract din cariera de antrenor. Tehnicianul în vârstă de 63 de ani spune că Real Madrid va fi ultimul club pe care îl va avea în CV-ul său și că este pregătit de retragere.

Carlo Ancelotti sorridente dopo i festeggiamenti per la vittoria della 4ª Supercoppa Europea da allenatore

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Carlo Ancelotti a făcut un anunț foarte clar pentru presa din Spania. La finalul contractului cu echipa din capitala Spaniei, tehnicianul este pregătit să se retragă. Obținând tot ce se putea pe băncile echipelor pe la care a trecut, italianul a ajuns la 63 de ani și consideră că este suficient cât a realizat.
"24 de titluri în carieră? Adevărul este că nu contează atât de mult pentru mine. Voi face bilanțul la final. Acum sunt concentrat pe antrenamente și pe munca de zi cu zi. Până acum câțiva ani mă gândeam doar la tactici și fotbal, dar acum pun accentul mai mult pe relațiile umane și pe creșterea noilor generații.
Această etapă de la Real Madrid va fi ultima din cariera mea de antrenor. După Los Blancos vreau să mă retrag. Real Madrid e maximum în fotbal, așa că are sens să îmi închei cariera după această perioadă.
Dacă vorbim de trofee, Real și Milan sunt echipele de care sunt cel mai legat. Realul de acum este la un nivel foarte înalt. O echipă serioasă, cu jucători umili. Până și marile vedete sunt cu picioarele pe pământ. Modric, Casemiro și Benzema sunt cei mai experimentați și conduc grupul. Calitatea este incontestabilă, dar numai ea nu ar fi de ajuns", a spus Ancelloti pentru Il Messaggero.
Citește și:

Ancelotti este unul dintre cei mai titrați antrenori din istorie

Carlo Ancelotti are niște recorduri incredibile. Este singurul antrenor care a câștigat titlul în toate cele 5 mari campionate europene. De asemenea, este și singurul antrenor care are 4 Ligi ale Campionilor în CV.
Deși a devenit unul dintre cei mai titrați tehnicieni din istoria fotbalului, Ancelotti a reușit să rămână cu picioarele pe pământ și s-a făcut remarcat prin rezultatele sale, nu prin declarații sau alte lucruri ieșite din comun.
Italianul a mai vorbit și despre Balonul de Aur 2022, unde crede că Benzema nu are adversar, dar a prefațat și lupta din Champions League și La Liga.
"Benzema merită din plin Balonul de Aur. A avut un sezon extraordinar. Liga Campionilor e cea mai importantă, prin istoria și dificultatea de acolo. Madridul este un club uriaș și are puterea unui nou trofeu. Ar fi al 15-lea...
În ceea ce privește La Liga, lupta e foarte strânsă. Barcelona s-a întărit. Sevilla și Atletico sunt și ele foarte competitive și mai este și Bilbao, care are un antrenor experimentat, în persoana lui Valverde", a mai declarat Ancelotti.
Real Madrid va debuta duminică seară în sezonul 2022/23 al campionatului Spaniei, urmând a juca în prima etapă în deplasare, cu nou-promovata Almeria.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo