Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Detalii uimitoare din contractul lui Pique la Barcelona! A contribuit la destabilizarea clubului

Eurosport
DeEurosport

Publicat 22/09/2022 la 11:44 GMT+3

Publicația El Mundo a scos la iveală detalii frapante din contractul lui Gerard Pique la Barcelona, spaniolul dorind să devină cel mai bine plătit fundaș central din lume, fapt care a destabilizat financiar clubul pe vremea când Bartomeu era la conducere.

Gerard Piqué, Barcelona FC

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
Pentru fanii Barcelonei trebuie uitată cât mai curând era "Bartomeu", perioadă în care sub comanda fostului președinte s-au cheltuit sume foarte mari pe transferurile de jucători, pe salariile acestora, dar și pe contractele fotbaliștilor care evoluau la catalani de ceva vreme.
Este cazul și lui Gerard Pique, a cărui dorință în urmă cu câțiva ani a fost să devină cel mai bine plătit fotbalist din lume, conform publicației El Mundo, în ancheta pe care aceștia o desfășoară sub numele "BarcaLeaks".

Contractul lui Pique a produs probleme financiare

S-au scos la lumină detalii privind contractul pe care Gerard Pique l-ar fi avut la Barcelona pe vremea când Josep Maria Bartomeu era președintele clubului, când acesta ar fi solicitat un salariu foarte mare, pentru a deveni cel mai bine plătit fundaș de pe întreg globul. Mai apoi, clubul catalan a fost probabil cel mai puternic afectat din punct de vedere financiar odată cu apariția pandemiei de Coronavirus.
Totodată, Pique mai avea și alte legături financiare cu clubul, pe lângă cele contractuale ca jucător, pentru că firma deținută de acesta, Kosmos, avea contracte de colaborare cu Barcelona și a fost implicat direct inclusiv în afacerea aducerii lui Antoine Griezmann pe Camp Nou.
În urma unui raport intern prin care s-ar fi dovedit că Pique și-ar fi pus interesele personale în fața intereselor clubului, provocând prejudiciu financiar Barcelonei printr-un conflict de interese cu afacerile private ale fotbalistului, conducerea de la acea vreme ar fi refuzat să-l sancționeze pe jucător. Board-ul Barçei ar fi discutat despre posibilitatea sancționării fundașului, dar posibila presiune mediatică și intenția ca fotbalistul să-și îndeplinească contractul până în sezonul trecut au dus la renunțarea la această opțiune.
Citește și:

Contract mai mare decât al lui Sergio Ramos

Conform publicației menționate, Pique ar fi avut un contract mai mare decât colegul său din defensiva naționalei Spaniei, Sergio Ramos, cu toate că randamentul fotbalistului de la Real Madrid a fost în cea mai mare parte a timpului mult mai bun decât cel al lui Pique. Chiar și așa, fotbalistului de la Barcelona i se garantase suma de 142 de milioane de euro ca salariu brut pe cei 5 ani contractuali, adică de 28,4 milioane de euro pe sezon, însă suma putea crește în funcție de îndeplinirea anumitor bonusuri de performanță.
Pe baza unor informații din surse apropiate clubului, în procesul de negociere dintre Pique și Bartomeu, fundașul solicitase să fie mai bine plătit decât omologul său de la rivala Real Madrid, care avea 12,5 milioane de euro net pe sezon, în timp ce salariul său după aplicarea taxelor ar fi fost în jur de 15 milioane.
Gerard Pique și Sergio Ramos într-un El Clasico
Ulterior a venit pandemia, finanțele clubului au fost extrem de afectate de faptul că încasările s-au redus considerabil, președintele Bartomeu a fost înlocuit cu Joan Laporta și Gerard Pique și-a micșorat contractul, la fel ca mulți alți coechipieri de-ai lui, pentru a amortiza exercițiile financiare din anii de pandemie. Cu toate acestea, pentru că și-a diminuat salariul, spaniolul a dorit să îi fie prelungită perioada contractuală, iar acum are un contract valabil până în vara anului 2024.

Cifrele lui Gerard Pique în acest sezon

Sub comanda lui Xavi, fostul căpitan al Barcelonei nu mai este un lider în teren, pentru că antrenorul nu dorește să se mai bazeze foarte mult pe serviciile acestuia. Scandalurile în care Pique a fost implicat în ultima vreme, inclusiv cel în urma căruia s-a despărțit de soția sa, Shakira, pentru că ar fi înșelat-o, dar și vârsta înaintată pe care o are (35 de ani), au făcut ca statutul său în cadrul clubului să fie mai mult unul de rezervă și nu unul prin care își poate ajuta echipa din teren.
FC Barcelona a dus în această vară doi fundași centrali, pe Christensen și Kounde, în timp ce Araujo și Eric Garica sunt de asemenea văzuți drept opțiuni mai bune în compartimentul defensiv decât Pique. Totuși, acesta nu a stat mereu pe banca de rezerve, ci a primit minute din partea lui Xavi, 45 în debutul în grupele UEFA Champions League cu Viktoria Plzen și 90 (titular și integralist) în deplasarea de la Cadiz din La Liga.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo