Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Laporta a anunțat revenirea lui Messi la Barcelona. Cum viează să își încheie Leo cariera

Cristian Mihală

Publicat 29/07/2022 la 08:39 GMT+3

Vara anului viitor va însemna întoarcerea lui Lionel Messi la Barcelona. Cel puțin asta garantează președintele clubului blaugrana, Joan Laporta, care a dezvăluit că prioritatea lui numărul 1 e să îl aducă înapoi pe argentinian.

Lionel Messi et Xavi semblent perplexes quant aux chances du Barça d'être sacrés.

Credit imagine: AFP

Laporta își menține prețuirea pe care a avut-o mereu pentru starul argentinian, indiferent de tensiunile provocate de plecarea acestuia. Despărţirea de Messi a fost considerată un pas obligatoriu pentru renaşterea clubului, având în vedere situația economică de pe Campo Nou. Laporta este de părere că plecarea lui Messi a fost un rău necesar, pentru scădere masei salariale, și că decizia a fost foarte dificil de luat.
În ultima săptămână s-a vorbit mult despre o revenire a lui Messi pe Camp Nou, iar această posibilitate pare a deveni o certitudine cu fiecare zi care trece. În vara lui 2023, sud-americanului îi expiră contractul cu PSG, iar Barcelona îi va propune revenirea. Echipa catalană a redevenit o super-forță în Europa, iar Lionel va avea ocazia să își încheie cariera "acasă", în glorie, cu un nou trofeu UCL în palmares.
"Mă simt îndatorat față de Leo Messi. Mi-ar plăcea să își încheie cariera aici, la Barcelona, și să primească standing ovation pe fiecare stadion pe care evoluează. Cred că pot face acest lucru posibil. Aceasta este ambiția noastră, intențiile mele cu Leo sunt clare", a dezvăluit Laporta.
Factorul economic va fi de asemenea important pentru Barcelona, dar conducerea clubului este de părere că nu va fi la fel de important și pentru Messi. Oficialii catalanilor speră că decizia argentinianului va fi luată cu inima.

Barcelona, una dintre cele mai tari campanii de achiziții din istorie

Dacă înainte de plecarea lui Messi, Barcelona nu se putea gândi la cucerirea Champions League și chiar titlul în Spania părea un obiectiv prea îndrăzneț, în ultimele 9 luni lucrurile s-au schimbat fundamental.
De la venirea lui Xavi, echipa a arătat din ce în ce mai bine, iar acum e de așteptat ca lucrurile să ajungă la alt nivel, după o campanie de transferuri stelară.
Pe lângă prelungirea contractului lui Dembele până în 2024, catalanii au făcut câteva mutări răsunătoare, în frunte cu Robert Lewandowski, adus de la Bayern pentru 50 de milioane de euro (5 milioane din această sumă e sub formă de bonusuri).
Pe Camp Nou au mai fost aduși Jules Kounde, de la Sevilla, Raphinha (Leeds), Christensen (Chelsea) și Kessie (Milan). Pe ultimii doi formația blaugrana nu a plătit o sumă de transfer, fotbaliștii aflându-se la final de contract cu fostele formații.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo