Transferul lui Robert Lewandowski la Barcelona a creat o adevărată isterie în rândul fanilor catalani. Magazinul oficial al clubului este asaltat zi de zi de suporteri din toate colțurile lumii, care vizitează stadionul și la final cumpără produse cu însemnele clubului.
Fanii care au dorit să-și cumpere tricouri cu numele Lewandowski pe spate au avut surpriza neplăcută de a nu găsi aceste obiecte la magazinul oficial. Conform Mundo Deportivo, angajații au explicat că numele polonezului nu poate fi imprimat pe tricouri, deoarece nu mai există pe stoc litera "W", care se regăsește de două ori în titulatura atacantului. Clubul i-a liniștit pe fani și a precizat că această problemă se va rezolva în cursul zilei de joi, astfel că "Lewamania" poate începe cu adevărat.
Liga
Barcelona, doar o remiză în prima etapă de La Liga! Catalanii, fără gol cu Rayo Vallecano de 3 ani
13/08/2022 LA 21:14
Dintre toți jucătorii Barcelonei, doar numele lui Martin Braithwaite mai conține litera "W", dar tricourile cu numele danezului pe spate nu sunt la mare căutare, astfel că cei care se ocupă de imprimarea tricourilor au fost luați prin surprindere.
Citește și:

Lewandowski: "Sunt pregătit să fac parte din acest club, care are o istorie incredibilă"

Lewandowski a fost prezentat astăzi oficial la Barcelona și a susținut o primă conferință de presă în calitate de jucător al catalanilor.
Barcelona a câștigat cu 6-0 primul amical din SUA, cu Inter Miami, ceea ce l-a impresionat polonez, care a subliniat că este în locul ideal unde să atingă cele mai mari performanțe în fotbal. Atacantul a menționat că este gata să intre în programul catalanilor și să debuteze chiar la următorul meci, care va fi împotriva lui Real Madrid, pe 24 iulie.
"Sunt foarte fericit să fiu aici. A fost nevoie de muncă grea pentru a mă putea alătura Barcelonei. Știu că avem mult de lucru în față, dar ieri am văzut potențialul mare pe care îl avem și sunt pregătit să fac parte din acest club, care are o istorie incredibilă, dar are și perspective mari.
În ultimele zile am putut face câteva antrenamente, dar sunt pregătit să intru în dinamica echipei și sper să pot juca cât mai curând, chiar în meciul următor. Tot ce s-a întâmplat în ultimele zile a fost incredibil pentru mine, dar asta e fotbalul, totul merge repede.
Ca atacant, sper să pot marca goluri și să fac tot posibilul pentru a câștiga meciuri. Este noua mea provocare. În lumea fotbalului, trebuie să vrei să câștigi, iar eu sunt în cel mai bun loc pentru a o face", a spus Lewandowski, citat de as.com.
Lewandowski va începe curând antrenamentele sub comanda lui Xavi, care va ajunge și el în SUA, după ce nu a putut pleca alături de echipă din cauza unor probleme cu viza. Dacă nu va debuta în duelul cu Real Madrid de peste 4 zile, Lewandowski ar putea juca primul meci în tricoul blaugrana pe 27 iulie, când catalanii dispută al 3-lea meci din turneul american, cu Juventus.
Liga
Barcelona a dat lovitura! A obținut banii necesari pentru înregistrarea transferurilor verii
12/08/2022 LA 12:18
Liga
Cum arată topul favoritelor la câștigarea titlului în La Liga, înainte de startul sezonului 2022/23
12/08/2022 LA 11:14