Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid, victorie cu emoții la debutul în noul sezon de La Liga! A fost condusă de nou-promovata Almeria

Bianca Dumitru

Publicat 15/08/2022 la 00:58 GMT+3

Real Madrid a câștigat meciul cu Almeria, din prima etapă a noului sezon de La Liga, scor 1-2. "Galacticii" au fost conduși timp de 55 de minute, reușind să revină abia în ultima jumătate de oră a partidei.

Almeria - Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a debutat cu o victorie în noul sezon de La Liga. "Galacticii" s-au impus cu scorul de 1-2 pe terenul celor de la Almeria, rezultatul nefiind lipsit de emoții.
Jucătorii nou-promovatei antrenate de Rubi au deschis scorul în minutul 6, după ce Ramazani a primit o pasă bună de la Eguaras și a șutat pe jos, fără șanse pentru Courtois.
Karim Benzema, Vinicius Jr. și Kross au încercat în prima repriză să restabilească egalitatea, însă mingile șutate de aceștia nu au găsit poarta. Lucas Vazquez a reușit, cu doar câteva minute înainte de pauză, să-l învingă pe portarul Martinez, dar golul a fost anulat pe motiv de offside, iar gazdele au intrat cu avantaj minim la cabine.
În partea secundă a meciului, Vazquez a egalat, înscriind în poarta goală, în minutul 61, după un assist al lui Benzema.
Citește și:
"Galacticii" au preluat conducerea pe tabelă în minutul 75, grație unui gol marcat de Alaba, care fusese introdus pe teren cu doar câteva secunde mai înainte. Austriacul a înscris după lovitură liberă din afara careului, executată perfect, fără ca portarul Almeriei să poată interveni.
În prelungirile partidei, Rodrigo Ely a avut o ocazie uriașă de a înscrie, trimițând mingea cu capul spre poarta lui Courtois. Belgianul a prins, însă, balonul și a păstrat tabela nemodificată.
Real Madrid și-a adjudecat, astfel, prima victorie din sezonul 2022/23 de La Liga și se află, în acest moment, pe locul 2 în clasamentul competiției, la egalitate de puncte cu Villarreal, dar cu un golaveraj mai slab (2-1, față de 3-0).
În a doua etapă din La Liga, Real Madrid va juca pe tereul celor de la Celta Vigo, sâmbătă, 29 august, de la ora 23:00, iar Almeria se va deplasa la Elche, luni, 22 august, de la ora 21:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo