De mai mulți ani Florentino Perez a făcut din Kylian Mbappe ținta sa numărul unu. Real a cochetat și cu ideea transferului lui Haaland, dar l-a pierdut pe norvegian în detrimentul lui City, convinsă că atacantul lui PSG va veni. Doar că acesta s-a răzgândit pe ultima sută de metri și a semnat prelungirea contractului cu parizienii, astfel că gruparea a ajuns într-o situație grea.

Real Madrid nu mai face transferuri! Hazard, pariul lui Ancelotti

Cum Real a renunțat și la Jovic, era de așteptat ca formația din capitala Spaniei să aducă un vârf de atac de valoare, dar Carlo Ancelotti a anunțat că această variantă a căzut definitiv. Italianul se va baza pe Hazard, în avanposturi, explicând că belgianul poate juca și "9 fals", dacă se va renunța la clasicul 4-3-3 (Benzema și Vinicius sunt puncte fixe, evident).
Liga
"După Messi și Ronaldo, eram eu! Toți granzii mă voiau!" Dezvăluirea unui jucător liber de contract
IERI LA 20:14
"S-a terminat, nu vom semna", e titlul dat de Marca la interviul cu Ancelotti, pentru ca apoi, jurnaliștii sursei citate, să prezinte punctul de vedere al super-antrenorului de pe Bernabeu.
"Avem multe opțiuni în ofensivă. Benzema este numărul unu, dar trebuie să înțelegem că va fi un sezon ciudat, atipic, cu Mondialul la mijloc. Era nevoie de soluții în atac, dar sunt convins că Eden Hazard se va ridica la nivelul așteptărilor. Având în vedere calitatea lui, am mare încredere și cred că îl putem folosi și ca vârf retras. Nu sunt eu în măsură să vorbesc prea mult de transferuri, dar cred că totul s-a terminat. Nu vom aduce pe nimeni în atac și nu cred că vom mai aduce pe nimeni. Suntem bine așa", a spus Ancelotti.
Real Madrid și-a întărit defensiva în această vară cu aducerea lui Rudiger, unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume. Germanul a venit liber de contract de la Chelsea.
Marea lovitură a perioadei de mercato a fost Aurelien Tchouameni, mijlocașul de 22 de ani pentru care Perez a plătit 80 de milioane de euro lui Monaco. Evident, suma e una aberantă, având în vedere că închizătorul nu a demonstrat încă foarte multe, dar Real a vrut să se "reabiliteze" după ratarea lui Mbappe. Francezul născut în Camerun era dorit și de Liverpool, dar și de PSG, astfel că Real a venit cu o ofertă de nerefuzat, prin care și-a reafirmat poziția dominantă în fotbalul european.
În ceea ce îl privește pe Hazard, acesta a avut până acum sezoane de coșmar pe Bernabeu. Adus de la Chelsea pentru aproximativ 100 de milioane de euro, belgianul a marcat de doar 4 ori pentru Real, în 3 sezoane. E adevărat, atacantul de bandă de 31 de ani a avut și o serie de ghinioane cu accidentările, dar Ancelotti speră acum că acestea au fost lăsate în urmă.
Serie A
Inter s-a despărțit de Alexis Sanchez în mod oficial. Real Madrid, interesată de atacantul chilian
IERI LA 18:50
Liga
"UEFA o folosește pe Real Madrid pe post de cobai". Ce a pregătit forul pentru Supercupa Europei
04/08/2022 LA 08:49