Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Situația lui Griezmann la Atletico, comentată în Franța! "Este afectat inevitabil și își pierde încrederea"

Bianca Dumitru

Publicat 12/09/2022 la 15:00 GMT+3

Situația în care se află Antoine Griezmann la Atletico Madrid a stârnit reacții în Franța, țara natală a fotbalistului, unde modul în care atacantul este tratat în Spania este privit cu îngrijorare.

Antoine Griezmann, sur le banc en ce début de saison à l'Atletico

Credit imagine: Getty Images

Antoine Griezmann este unul dintre cei mai în formă jucători de la Atletico Madrid în acest start de sezon. Francezul nu prinde, însă, mai mult de 30 de minute pe meci.
Această "strategie" a clubului de pe Wanda Metropolitano are la bază o clauză de 40 de milioane de euro, asupra căreia madrilenii s-au înțeles cu cei de la Barcelona pentru cazul în care francezul joacă mai mult de 30 de minute în 80% din partidele formației lui Simeone.
Cei de la Atletico ar vrea să evite plata acestei sume de bani, iar situația în care se află Griezmann face înconjurul lumii, stârnind reacții și în Franța, unde oamenii s-au arătat îngrijorați cu 3 zile înainte de momentul în care Didies Deschamps își va anunța lotul pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor.
Fostul internațional francez Bixente Lizarazu a spus că, în mod inevitabil, această situație îl afectează pe Griezmann, astfel că acesta poate ajunge să nu mai aibă încredere absolută în el.
"Este complet nebunesc ce se întâmplă și, evident, are un impact asupra psihicului lui. Când începi un meci, ai încredere, știi că ești important pentru echipă. Când ești atacant și, mai mult, marchezi, acest lucru îți dă încredere. Trebuie să lucrezi la asta și apoi trebuie să îți găsești ritmul, iar asta este ceva important.
Revenirea lui la Atletico Madrid este absolut spectaculoasă. Antrenorul său recunoaște că situația nu este deloc bună, este adevărat și că nu îi este ușor să gestioneze această situație. Jucătorul este afectat inevitabil de această situație și nu va putea merge la echipa Franței cu o stare de încredere absolută", a spus Lizarazu.
În schimb, colegii și prietenii de la națională ai lui Griezmann s-au arătat ceva mai calmi. "Cred că poate să-l frustreze, dar nu-l afectează, pentru că atunci când trebuie, este decisiv, cum a făcut-o împotriva lui Porto.
Cu toții știm importanța lui Antoine, este un mare jucător. A contribuit foarte mult la echipa Franței în ultimii ani și nu există nicio îndoială că va continua să facă acest lucru", a declarat Hugo Lloris, citat de Mundo Deportivo.
Citește și:

Barcelona o amenință pe Atletico cu tribunalul în cazul Griezmann

Atletico Madrid a încercat în acest început de sezon să fenteze clauza de transfer definitiv a lui Griezmann, Simeone folosindu-l pe francez maxim 30 de minute în fiecare meci pentru a nu îi plăti Barcelonei 40 de milioane de euro.
Catalanii au luat act de strategia madrilenilor și susțin că acea clauză era de fapt pentru primul sezon, astfel că Atletico ar fi deja bună de plată.
În aceste condiții, jurnaliștii de la Marca au anunțat că "Barcelona pregătește un proces împotriva lui Atlético pentru atacantul francez".
Cât a jucat Griezmann în acest sezon:
  • 28 de minute cu Celta Vigo
  • 30 de minute cu FC Porto
  • 28 de minute cu Real Sociedad
  • 27 de minute cu Valencia
  • 29 de minute cu Villarreal
  • 29 de minute cu Getafe
Există varianta unui proces, care să stabilească cine are dreptate, dar jurnaliștii spanioli nu exclud ca cele două formații să se înțeleagă în afara tribunalului pentru o sumă mai mică, în contextul în care, se pare, în acte lucrurile nu sunt foarte clare, fiecare club interpretând în propria cheie respectiva clauză.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo