L'Equipe anunță astăzi că PSG este destinația probabilă a lui Allegri, tehnician care și-a luat un an sabatic după despărțirea de Juventus, de vara trecută.

Leonardo este conștient că Thomas Tuchel nu are încă anvergura necesară pentru a face din formația pariziană "Regina Europei". Germanul de 46 de ani mai are contract cu formația care domină de ani buni campionatul în Hexagon până în vara anului viitor, dar conducerea vrea să îl înlocuiască încă dinaintea noului sezon.

Fotbal
"Am avut oferte de a antrena în Premier League" Pirlo explică de ce a preferat juniorii lui Juventus
01/08/2020 LA 08:02

Un fan declarat al lui Allegri, Leonardo consideră că acum e momentul perfect pentru a-l aduce, în condițiile în care în Premier League, campionatul unde s-a speculat că va merge antrenorul italian, situația e destul de liniștită. Granzii Angliei au fără excepție banca tehnică stabilă, astfel că cel mai puternic campionat din lume nu reprezintă, în acest moment, o variantă pentru Allegri.

"În iunie revin", spunea Allegri înainte de pandemie. Acum, contactele dintre PSG și italian s-au intensificat, iar șansele să se ajungă la un acord sunt mari.

Allegri, dorit în ultimul an în Premier League

Dacă acum formațiile mari din Premier League sunt sigure că vor merge cu actualele echipe tehnice și în stagiunea viitoare, în ultimul an Arsenal și Tottenham au stăruit mult pe lângă Allegri să îl convingă să semneze.

De altfel, italianul chiar a recunoscut că ia lecții de engleză, fapt ce acredita și mai mult ideea că Anglia va fi viitoarea destinație. Între timp, Arteta a început un nou proiect la Arsenal, iar Mourinho nu se pune problema să plece de la Spurs. În ciuda rezultatelor modeste, "Specialul" are un contract "beton", iar lui Daniel Levy îi va fi imposibil să îl demită în condiții financiare acceptabile.

Iau lecții de engleză la Milano. Am ajuns să vorbesc destul de bine. Îmi este mai dificil să ascult. Dacă cineva îmi vorbește, mă ajută să o facă mai lent pentru a înțelege. Mă uit la filme în engleză și dacă citesc ceva în engleză, înțeleg | Massimiliano Allegri
Serie A
Lovitură de teatru: Conte, pe făraș la Inter. Beppe Marotta i-a găsit înlocuitorul ideal
12/07/2020 LA 07:38
Transfers
Prima mutare făcută de șeici, un jucător de la Barcelona care o refuză pe United pentru Newcastle
19/04/2020 LA 09:11