Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona are concurență serioasă pentru Depay! Un alt mare club îl dorește pe olandezul de la Lyon

Nicu Savin

Actualizat 13/12/2020 la 14:08 GMT+2

Memphis Depay a fost aproape de a ajunge la Barcelona înaintea acestui sezon, dar probleme financiare ale catalanilor au împiedicat transferul. Atacantul olandez ar putea ajunge totuși pe Camp Nou în vara viitoare, dar Barcelona va avea concurență serioasă pentru obținerea semnăturii sale, mai ales că acesta ar ajunge gratis, fiind în ultimul său an de contract cu Lyon.

Memphis Depay

Credit imagine: Getty Images

Ronald Koeman l-a dorit insistent pe Memphis Depay în vară, dar Barcelona și Lyon nu s-au înțeles la preț, iar tranzacția a căzut în cele din urmă. Koeman îl știe foarte bine pe atacant de la naționala Olandei și Barcelona pistonează în continuare aducerea acestuia pe Camp Nou, dar acest lucru nu va fi ușor de realizat.
Depay se află în ultimul an de contarct cu Lyon, iar din ianuarie ar putea semna cu orice club, deoarece până în acest moment nu a ajuns la o nouă înțelegere cu actuala sa echipă. Faptul că nu va costa niciun ban îl face pe Depay un jucător foarte atractiv pentru multe cluburi importante, mai ales în condițiile din prezent, când majoritatea echipelor au bugetele afectate de pandemia de Covid-19, deci nu își mai permit să arunce sume mari pe transferuri.

PSG intră în cursa pentru Memphis Depay

Conform jurnaliștilor de la Le Parisien, PSG și-ar dori înregimentarea lui Depay, cu condiția să nu plătească niciun ban în schimbul său. Leonardo, directorul sportiv al parizienilor, este în acest moment preocupat în special de prelugirea contractelor lui Neymar și Mbappe, dar ia în calcul și aducerea altor jucători în compartimentul ofensiv. Cum Depay poate ajunge liber pe Parc de Princes, el este o soluție ideală, mai ales că este un jucător deja adaptat la campionatul francez.
Resursele financiare ale parizienilor sunt interminabile, astfel că atacantul olandez ar putea fi ademenit cu un salariu mai mare de către campionii Franței, decât ceea ce i-ar putea oferi Barcelona. Catalanii au pierderi uriașe din cauza pandemiei și au fost nevoiți să eșaloneze salariile tuturor jucătorilor, astfel că e greu de crezut că poate lupta cu PSG pe acest front.
În plus, viitorul lui Koeman la Barcelona nu este deloc sigur. În ianuarie vor avea loc alegeri pentru o nouă conducere administrativă și este posibil ca noul președinte să-și dorească un alt antrenor pe Camp Nou începând cu sezonul viitor, mai ales că acesta se anunță să fie din nou unul ratat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo