La data de 3 septembrie 1939, Franța intra în cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Marea Britanie, declarând un război Germaniei naziste, ce invadase Polonia cu două zile în urmă. La doar o săptămână după semnarea tratatului semnat între Germania și Uniunea Sovietică, la Moscova, intitulat Molotov-Ribbentrop, Franța și Marea Britanie urmau să formeze o alianță, stimulate de mai multe pacte avute alături de polonezi. Astfel, după 35 de zile, perioadă în care a avut loc bombordamentul aerian de la Varșovia, în urma căruia 85% din capitala Poloniei a fost distrus, alianța Germania-Uniunea Sovietică, pornită la 17 septembrie, și-a împărțit teritoriile de pe teritoriul polonez, respectiv orașul-stat Danzig. Partea de vest a Poloniei și Danzig i-au revenit Germaniei. în timp ce partea de est, regiune numită Kresy, i-a revenit Uniunii Sovietice.
Intrarea oficială a Franței în al Doilea Război Mondial a fost sinonimă cu întreruperea întregii activități nu doar fotbalistice, ci și sportive, cele două ligi profesioniste franceze urmând să reînceapă odată cu startul sezonului 1945-46. Cu toate acestea, fotbalul profesionist în Hexagon încă se afla într-un plin proces de dezvoltare.
La finalul secolului XIX au fost puse primele baze ale sportului cu balon rotund pe teritoriu francez, fiind creată prima ligă amatoare, la inițiativa forului numit Uniunea Societăților Sportive din Franța, ce avea sub control discipline sportive precum atletismul, ciclismul, hocheiul, înotul, fotbalul și rugby-ul, ultimele două din această listă fiind principalele sporturi din punct de vedere al atracției. În 1919, această instituție va fi substituită de două entități diferite: Federația Franceză de Fotbal, respectiv Federația Franceză de Rugby. Primul pas pentru adoptarea fotbalului drept sport național a avut loc începând cu stagiunea 1893-94 prin debutul diviziei amatoare de fotbal, prescurtată USFSA. La startul competiției au luat parte inițial șase echipe, printre care White Rovers, un club anglo-american, fondat de englezul Jack Wood, ce avea să reziste în peisajul fotbalistic al Franței timp de șapte ani, Standard Athletic Club, un club social cu sediul la Paris, ce avea în programa sa sporturi precum fotbal, tenis, hochei sau și cricket și Club Francais, primul club ce a utilizat jucători francezi nativi, fiind scheletul echipei olimpice de fotbal ce a obținut medalia de argint la ediția din 1900.
Ligue 1
Mbappe i s-a destăinuit lui Ander Herrera, în august: "Rămân aici, frate, rămân!"
IERI LA 15:40

Prima mândrie a orașului Roubaix

În 1895 ia naștere clubul mamă al formației ce în 1947 se va încorona campioana Franței, Racing Club de Roubaix. Localizat în Metropola Europeană a orașului Lille, Roubaix va fi clubul ce va opri dominația internă a celor de la Standard AC, câștigători ai cinci titluri de campioană în decurs de doar opt sezoane. În sezonul 1901-02, acesta fiind și cel de debut în campionatul amator al Franței, Roubaix își va adjudeca primul titlu din palmares, grație victoriei din ultimul act, disputat împotriva celor de la Racing Club de France, scor 4-3, rezultat ce va fi pus în ipostaza artizanului către succes.
Nimic nu este mai plăcut decât atunci când gustul succesului are un efect prelungit, iar pentru cei de la Roubaix, titlul obținut în 1902 era doar începutul unei frumoase aventuri. În următoarele șapte ediții ale campionatului, Roublaix va duce o luptă pe front parizian alături de singurele echipe active ale capitalei din acea perioadă, Racing Club de France, Cercle Athletique de Paris, Gallia Paris și Suisse Paris, cea din urmă formație fiind și în ziua de astăzi activă la nivel amator în fotbalul francez. Fiind sponsorizată de guvernul elvețian, cei de la Suisse Paris au beneficiat, de-a lungul istoriei de 125 de ani, de tineri jucători recrutați de la academiile elvețiene de copii și juniori, iar o mare parte din foștii președinți ai clubului au fost fie elvețieni nativi, fie cu origini elvețiene.
În urma confruntărilror purtate în cinci timp de șapte sezoane, Racing Club de Roubaix a obținut singurele titluri de campioană, cinci la număr, zbătându-se pentru obținerea titulaturii de club profesionist după Primul Război Mondial. După cele două finale de Cupa Franței disputate în doi ani consecutivi, împotriva echipei ce va contribui la formarea Roublaix-Tourcoing, Excelsior AC Roubaix, RC Roubaix va dobândi, într-un final, statutul de echipă profesionistă, odată cu startul sezonului 1933-34. Trei ani mai târziu, RC Roubaix va obține promovarea la nivelul primului eșalon francez, așteptând-o vremuri dificile printre cluburile ce își propuneau drept obiectiv cucerirea competiției interne. Iar statistica a dovedit acest lucru. În primele cinci stagiuni ale ligii profesioniste proaspăt instaurate pe teritoriul francez au existat cinci campioane diferite, însă activitatea fotbalistică în Franța avea să fie întreruptă, din nou, de un nou eveniment semnificativ în istoria omenirii: al Doilea Război Mondial.
Pentru RC Roubaix, visul frumos urma să ia sfârșit prematur, după doar trei sezoane, însă pentru locuitorii din Metropolă era doar începutul unui nou ciclu, de pregătire a noului proiect Roubaix-Tourcoing. După o salvare in extremis de la retrogradare la sezonul de debut, urmată de un loc opt un an mai târziu, RC Roubaix nu se va mai întâlni niciodată cu mirosul celei mai înalte trepte a fotbalului din Hexagon datorită unei decizii federale ce le-a impus echipelor din nordul Franței să își formeze propriul campionat, fiind interzise în competițiile profesioniste, cu excepția Cupei Franței. În 1945, lacătul este pus peste porțile sediului lui Roubaix, însă alte uși urmează a fi deschise pentru fotbalul din zona orașului ce astăzi are o populație de aproximativ 97,000 de locuitori.

Excelsior, piatra de temelie a viitoarei campioane din Hexagon

A doua echipă ce a luat parte la procesul de fuziune, ducând la formarea viitoarei campioane a Franței este Excelsior Club de Tourcoing, cel mai prestigios dintre cele trei formații ce au luat parte la proiectul inițiat în vara anului 1945. Deși a existat doar 26 de ani în calitate de societate independentă, Excelsior Club de Tourcoing a obținut cea mai bună clasare din scurta sa istorie în sezonul 1933-34, atunci când a încheiat ediția secundă a primei ligi profesioniste de fotbal din Franța pe locul al cincilea, performanță precedată de victoria finală din Cupa Franței, scor 3-1, chiar împotriva celor de la Racing Club de Roubaix.
Înscrisă la Federația Franceză de Fotbal în 1929, cu numărul de afiliere 2549, Excelsior, cu sediul pe Bulevardul Industrial Tourcoing, mutat mai târziu în orașul Roubaix, a căpătat statutul de echipă profesionistă în 1932, fiind în anii precedenți o prezență constantă la nivelul campionatelor regionale, aflate sub un singur organ federal, dependent de înaltul for francez de fotbal: Liga Nordului.
Una dintre figurile importante ce au îmbrăcat tricoul alb-verde al celor de la Excelsior a fost Heinrich Hiltl, golgheterul all-time al fostei câștigătoare a Cupei Franței cu 74 de goluri. Descris de suporterii contemporani cu acesta ca fiind un executant perspicace al loviturilor libere, dar și un foarte bun șuteur de la distanță, Hiltl, născut în Austria la Viena, a fost în dese rânduri criticat pentru orientarea sa politică, astfel că a decis să se stabilească definitiv în Franța, schimbându-și prenumele din Heinrich în francezul Henri. În cariera sa internațională, Hiltl a debutat pentru reprezentativa Austriei în 1931, pe când evolua pentru clubul austriac Wiener Sport-Club, făcând trecerea, la aproape un deceniu distanță, către selecționata ”cocoșilor galici”, pentru care a acumulat două selecții.
Din lotul celor de la Excelsior a mai făcut parte argentinianul devenit antrenor consacrat la nivel european, Helenio Herrera. Plecat din țara sa natală de la vârsta de 16 ani, Helenio Herrera și-a petrecut perioada junioratului în Maroc, debutând în fotbalul profesionist pentru Racing Club de Casablanca. După doar un sezon, Herrera a trecut granița cu Franța pentru a evolua la prestigioasa Stade Francais, iar în 1937, Herrera a semnat cu Excelsior în calitate de fost finalist al Cupei Franței, însă după doar două sezoane, Herrera avea să se întoarcă în capitală, de această dată ajungând la Red Star.

Marea campioană dintre cei mici

Excelsior va rămâne la nivelul primului eșalon francez până la momentul intrării Franței în al Doilea Război Mondial, fiind o prezență constantă în jumătatea de clasament, dar și o piatră de temelie pentru viitoarea societate Roubaix-Tourcoing. Alături de Roubaix Racing Club, respectiv Excelsior se va alătura echipa Union Sport Tourcoing.
Înființată în 1902, sub conducerea supervisorului Liceului Gambetta din Tourcoing, Albert Fromentin, Union Sport Tourcoing nu va avea același succes la nivel profesionist asemănător celor două echipe deja menționate mai sus, însă se va bucura de recunoaștere la nivel local. În Liga Nordului, US Tourcoing se va încorona drept campioană în anii 1900, 1909, 1910,1912 (sub administrația Uniunii Societăților Sportive din Franța), respectiv 1920 și 1928 (sub administrația Federației Franceze de Fotbal), reușind totodată și o calificare în semifinalele Cupei Franței, la ediția din 1921.
În 1933, Union Sport Tourcoing beneficiază de statutul de echipă profesionistă și ia startul la ediția inaugurală a eșalonului secund, însă în ciuda palmaresului bogat la nivel amator, rezultatele nu se ridică la nivelul așteptărilor odată cu noul statut dobândit și ratează promovarea în prima divizie, în 1938 încetând continuarea folosirii licenței profesioniste.
https://i.eurosport.com/2019/12/06/2731435.jpg

Începuturile unui sprint către glorie

Vara anului 1945 aduce în fotbalul din Hexagon un nou proiect de perspectivă, prin fuziunea celor trei cluburi din regiunile Roubaix și Tourcoing din Metropola Europeană a orașului Lille, Racing Club Roubaix, Excelsior AC Roubaix și US Tourcoing, formând astfel noua societate, Club Olympique Roubaix-Tourcoing. Așa cum este menționat și în rândurile de mai sus, clubul Excelsior AC Roubaix a reprezentat piatra de temelie a acestei fuziuni, cei mai buni jucători ai echipei fiind cooptați în lotul de jucători cu care CO Roubaix-Tourcoing pleca spre drumul către marea performanță internă. Astfel, Georges Deruelle, Cesar Urbaniak, Stanislas Laczny și golgheterul all-time al celor de la Excelsior, Henri Hiltl, erau primele nume deja prezentate pentru noua echipe, pe parcurs alăturându-se Stanislas Sumera de la Racing Club Roubaix, Julien Darui, fostul portar al celor de la Lille și Michel Frutoso, cel care în urmă cu șapte sezoane îmbrăca tricoul celor de la Racing Club.
Cu cele două ligi profesioniste din Franța reluându-și activitatea, odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, CO Roubaix-Tourcoing solicită un loc în primul eșalon al Franței, cererea fiind acceptată de către Federația Franceză de Fotbal. În prima etapă a sezonului 1945-46, Roubaix-Tourcoing avea să o întâlnească pe viitoarea vicecampioană a acelei ediții din prima divizie franceză, Saint-Etienne, una dintre cele mai titrate cluburi din Hexagon în zilele noastre. În meciul ce avea drept dată stabilită ziua de 26 august 1945, Roubaix-Tourcoing se impune cu scorul de 3-1.
https://i.eurosport.com/2019/12/06/2731439.jpg
De pregătirea tehnico-tactică a echipei se ocupa Jean Batmale, fost mijlocaș la acoperire ce, în cariera sa de jucător, a acumulat șase prezențe pentru prima reprezentativă a Franței. La finele celor 34 de etape disputate în acel sezon, CO Roubaix-Tourcoing avea să obțină o clasare admirabilă pe podium, la doar trei puncte în spatele lui Saint-Etienne și la patru puncte în spatele noii campioane a Franței, Lille.
În ciuda clasării pe locul al treilea, la primul sezon sub noua organigramă, conducerea celor de la Roubaix-Tourcoing a luat hotărârea de a se despărți de Jean Batmale și de a-l împuternici în funcția de antrenor principal pe Charles Demeilliez, fost antrenor în două rânduri al lui Valenciennes. Cu doar 60 de goluri marcate în stagiunea precedentă, Demeilliez instaurează un nou mod de abordare ofensivă a partidelor. Pentru a întări compartimentul ofensiv, Demeillez solicită finalizarea negocierilor alături de extrema stângă Lucien Leduc, respectiv austriacul Camillo Jerusalemo. ”Cântăreții”, așa cum sunt porecliți cei de la Roubaix-Tourcoing, se instalează în noul sezon al primei ligi franceze în fotoliul de lider, începând cu etapa cu numărul 9, profitând de startul sub așteptări al celor de la Saint-Etienne, dar și inconstanța campioanei în exercițiu, Lille. Astfel, lupta pentru titlul de campioană pare a se da în trei, alături de viitoarea finalistă a Cupei Campionilor Europeni, Stade de Reims, respectiv RC Strasbourg.
O piesă extrem de importantă în angrenajul echipei din nordul Franței, austriaco-francezul Henri Hiltl va reuși să marcheze, în 38 de etape, aproximativ o treime din numărul total de goluri înscrise de Roubaix-Tourcoing în sezonul 1946-47. În 36 de partide în care a evoluat pentru ”cântăreți”, Henri Hiltl a punctat de 23 de ori, fiind primul jucător al celor de la Roubaix-Tourcoing ce își face loc în topul 10 al marcătorilor din timpul sezonului, după ce echipa a dus lipsa unui astfel de jucător în sezonul precedent.
Minunea avea să fie întemeiată în vara anului 1947, atunci când Roubaix-Tourcoing devenea noua campioană a Franței, cu 53 de puncte obținute, la o distanță de câte patru puncte față de principalele contracandidate, Stade de Reims și RC Strasbourg. În opinia microbiștilor de rând din Franța, performanța reușită de Roubaix-Tourcoing concurează la capitolul surprize cu cea a lui Montpellier, câștigătoare a titlului de campioană în Ligue 1 în sezonul 2011-12.

După lauri, potopul

Cu o medie în creștere a suporterilor veniți la meciurile de pe teren propriu, cei de la Roubaix-Tourcoing sunt optimiști în ceea ce privește apărarea titlului și în următorul sezon, însă desele schimbări de antrenor vor afecta întregul management. În decurs de doar opt ani, CO Roubaix-Tourcoing va avea pe banca tehnică cinci antrenori diferiți, iar acest detaliu va costa prin retrogradarea suferită în 1962.
Înainte de startul campaniei de apărare a titlului în Franța, cei de la Roubaix-Tourcoing îl aleg pe Georges Winckelmans, fost jucător al lui Racing Club de Roubaix pentru postul de antrenor principal, însă rezultatele nu sunt nici pe departe la dorințele fanilor, campioana Franței încheiând noul sezon pe locul al optulea. De altfel, traseul următorilor antrenori, Ernest Payne, Julien Darui, Marcel Desrousseaux și, din nou, Jean Baratte va fi sinonim cu stagnarea procesului de evoluție al lui Roubaix-Tourcoing, care va termina în regiunea jumătății de clasament. Mai mult decât atât, transferul fundașului Svend Nielsen de la AS Roma, cea mai scumpă tranzacție din istoria clubului, va cauza grave probleme financiare, ce vor obliga jucătorii la căutarea unor noi angajamente.
În urma unor salvări la limită de la retrogradare, Roubaix-Tourcoing retrogradează în eșalonul secund francez în 1963, fiindu-i totodată retras statutul de echipă profesionistă. În același an, clubul se înscrie în divizia Promovarea Onoarei din Liga Nordului, ducând în paralel o luptă de supraviețuire din punct de vedere organizatoric, dar și o luptă pentru reîntoarcerea la statutul de profesioniști. În 1968, Roubaix-Tourcoing ratează promovarea în detrimentul celor de la Stade Heninois, cele două aflându-se la egalitate de puncte la finalul sezonului, însă cum cea din urmă formație a beneficiat de rezultatele superioare în duelurile directe, Roubaix-Tourcoing va fi obligată să rămână în liga a treia până în 1970.
Culmea ironiei face ca, în 1970, Roubaix-Tourcoing să obțină promovarea spre divizia secundă, însă clubul este ulterior lichidat datorită problemelor financiare la data de 15 iunie 1970. Un an mai târziu se încearcă revitalizarea fotbalului în orașul Roubaix prin reînființarea celor de la Excelsior, ce preia locul fostei campioane a Franței în al treilea eșalon. În pofida acestei inițiative, Excelsior nu va reveni niciodată la statutul de profesionistă, iar echipa va fi, într-un final, dizolvată în 1978. Singura supraviețuitoare în urma proiectului Roubaix-Tourcoing, Union Sport Tourcoing, revenită în peisajul fotbalului francez, evoluează astăzi în Divizia Onoarei, al șaselea nivel în sistemul piramidal al Franței.
Doar 25 de ani a durat o poveste atipică basmelor, ce a avut un început fericit, însă evenimentele nefavorabile au dus la un sfârșit prematur pentru o întreagă comunitate a regiunii Lille în fenomenul fotbalului din Hexagon. Însă un lucru este cert: Roubaix-Tourcoing și-a câștigat, meritat, locul în paginile de istorie ale sportului cu balon rotund din Franța prin performanța obținută în 1947, ce o face, probabil, cea mai mare surpriză din istoria primei ligi.
Ligue 1
Messi, mină de aur pentru PSG. E aproape neverosimil cât a câștigat clubul într-o lună
IERI LA 09:00
Ligue 1
Planul lui PSG: Dacă banii nu funcţionează pentru Mbappe, vor funcţiona pentru Haaland
15/09/2021 LA 13:56