Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Câștigarea Cupei Franței a fost "costisitoare" pentru PSG. Tuchel este îngrijorat pentru Mbappe

Nicu Savin

Publicat 25/07/2020 la 12:46 GMT+3

PSG a câștigat aseară finala Cupei Franței după ce a învins cu 1-0 pe Saint-Etienne, prin golul marcat de Neymar în prima repriză. La finalul meciului Thomas Tuchel a spus că această victorie a fost una costisitoare și s-a arătat foarte îngrijorat cu privire la starea de sănatate a lui Mbappe. Starul lui PSG a părăsit terenul accidentat și nu se știe dacă își va reveni până la meciul cu Atalanta.

Mbappe a părăsit terenul în lacrimi după intrarea ”criminală” a lui Loic Perrin din prima repriză a Finalei Cupei Franței câștigată de PSG cu 1-0 contra lui Saint Etienne

Credit imagine: Eurosport

În prima repriză a finalei de aseară Kylian Mbappe a fost victima unei intrări foarte dure a fundașului "verzilor" Loic Perrin și a părăsit terenul în lacrimi în timp ce șchiopăta serios. Atacantul de 21 de ani a reapărut în repriza secundă ajutându-se de cârje, iar accidentarea pare una foarte serioasă, toată suflarea pariziană fiind foarte îngrijorată de starea sa de sănătate.
Paris Saint-Germain's players and Saint-Etienne's players scuffle during the French Cup final football match between Paris Saint-Germain (PSG) and Saint-Etienne (ASSE) on July 24, 2020

Tuchel îi acuză pe cei de la Saint-Etienne

La finalul meciului, antrenorul lui PSG s-a arătat mulțumit de rezultat, dar a spus că bucuria este umbrită de accidentarea gravă a lui Mbappe: "Da, am câștigat. Într-o finală, acesta este cel mai important. A fost complicat din mai multe motive. Există multe lucruri de îmbunătățit și de analizat. Asta e bine. Dar este o victorie scumpă".
Tehnicianul german i-a acuzat pe cei de la Saint-Etienne de jocul foarte dur pe care îl practică atunci când joacă împotriva echipei sale: "În ultimele trei meciuri cu Saint Etienne, ei au avut întotdeauna un cartonaș roșu în primele 30 de minute. Și nu vă spun ce s-a spus în vestiar înainte de meci. În plus, noi am încasat 3 caronașe galbene la cea fază".
Coupe de France:Interview of Thomas Tuchel after PSG win over Saint Etienne

Situația lui Mbappe este incertă

Accidentarea lui Mbappe pare una foarte serioasă și este pusă sub semnul întrebării prezența sa în meciul din sferturile de finală ale Champions League contra Atalantei.
Întrebat fiind de situația campionului mondial, Tuchel a fost rezervat cu privire la starea sa de sănătate: "Nu am nicio veste în acest moment. Toată lumea este îngrijorată după ce a văzut imaginile cu accidentarea. Desigur, sunt foarte îngrijorat."
Mbappe urmează să fie supus unor investigații amănunțite care vor da verdictul cu privire la cât de gravă e accidentarea și cât de lungă va fi perioada de recuperare.
Până la meciul din 12 august contra Atalantei, PSG mai are de disputat încă un meci oficial. Este vorba despre Finala Cupei Ligii, contra lui Lyon, partidă care va avea loc pe data de 1 august.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo