Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe pleacă la Real, Messi rămâne la Barcelona! Ce transfer pregăteşte PSG

Cristian Mihală

Actualizat 09/05/2021 la 19:16 GMT+3

Mo Salah este principalul obiectiv pentru PSG, în contextul în care Kylian Mbappe nu va semna prelungirea contractului cu parizienii până în vară.

Euro Papers: Kylian Mbappe approaches Real Madrid over monster January transfer

Credit imagine: Eurosport

Oficialii campioanei Franţei au reuşit să îl convingă pe Neymar să rămână în Hexagon până în 2025, cu posibilitatea de prelungire până în 2026, însă oficialii nu sunt la fel de optimişti în ceea ce îl priveşte pe Mbappe.
Potrivit Telefoot, atacantul campioanei mondiale vrea neapărat să ajungă la Real Madrid, acolo unde e dorit de doi ani de Florentino Perez, şi nu va semna prelungirea.
Prima variantă de înlocuire a lui Mbappe era Lionel Messi, dar starul argentinian e din ce în ce mai aproape să semneze un nou contract cu Barcelona. Conducerea lui PSG ştie asta şi s-a reorientat: cu o parte din banii pe care îi va primi pentru Mbappe, gruparea din Hexagon îl va cumpăra pe Mo Salah, anunţă sursa citată.

Mo Salah, alesul lui PSG pentru a-l înlocui pe Mbappe

Salah e golgheterul lui Liverpool, pentru care a înscris 20 de goluri în 34 de partide în actuala stagiune, însă campioana Angliei trece prin momente complicate. Relaţia dintre egiptean şi Mane nu e nici pe departe una ideală, iar Klopp pare că a înţeles că, pentru liniştea vestiarului, e nevoie să renunţe la unul dintre staruri.
În plus, o eventuală necalificare în Champions League a lui Liverpool (foarte probabilă, "cormoranii" fiind pe 6, cu 4 etape rămase de jucat), ar duce la mari probleme financiare. Cum Klopp vrea întăriri, pare că e obligat să renunţe la o vedetă pentru a-şi permite alte achiziţii.
Revenind la Mbappe, acesta mai are contract cu PSG până în vara lui 2022. Dacă până în iunie anul acesta nu va semna prelungirea, gruparea din capitala Franţei îl va vinde, pentru a nu risca să îl piardă gratis în iarnă. Odată intrat în ultimele 6 luni de contract, Kylian poate semna gratis cu orice echipă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo