Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima reacție a lui Neymar după ce a semnat prelungirea cu PSG până în 2025

Vlad Dumitrescu

Publicat 09/05/2021 la 12:14 GMT+3

Neymar a semnat, în sfârșit, prelungirea contractului cu Paris Saint-Germain până în 2025.

Neymar bleibt Paris bis 2025 erhalten

Credit imagine: SID

”Sunt foarte fericit pentru că am semnat un nou contract cu PSG până în 2025. Adevărul este că sunt foarte bucuros pentru că voi mai petrece patru ani, aici, la Paris, dar și pentru că voi face parte în continuare din acest proiect.
Îmi doresc noi trofee cu echipa. A contat pentru mine întreaga atmosferă de aici, colegii, ceilalți oameni din club, dar mai ales antrenorul, care este unul extrem de valoros”, a declarat Neymar, citat de DigiSport.
”Sigur, golurile mele, de când am venit la PSG, au ajutat să pună echipa în rândul grupărilor de top, dar am creat împreună un grup care a învățat să joace în Champions League. Sunt convins că împreună putem reuși. Mă bucur că fac parte din istoria acestui club și-mi doresc să mai realizăm lucruri mari împreună”, a adăugat el.

CONTRACT URIAȘ PENTRU NEYMAR, LA PSG

După negocieri dure în ultimele luni, brazilianul a semnat prelungirea contractului cu francezii, deși Barcelona, fostul club, i-a făcut un marcaj strâns, dorindu-l alături de Messi.
În cele din urmă, Nasser Al Khelaifi l-a convins pe brazilian să semneze un contract care-l va ține în Franța până în 2025. Salariul va fi, potrivit L'Equipe, de 30 de milioane de euro/an, net.
În plus, există o serie de bonusuri, în funcție de performanțe, cea mai consistentă fiind legată, evident, de cucerirea Ligii Campionilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo