Starul Selecao a semnat în sezonul trecut o prelungire a contractului său cu PSG până în 2025, cu opţiune pentru un sezon suplimentar, şi nu pare dornic să plece de pe Parc des Princes, conform ultimelor sale declaraţii.
Oficialii clubului parizian ar fi dispuşi însă să renunţe la serviciile brazilianului, la finalul acestui sezon, unul în care Neymar a făcut să se vorbească despre el mai mult pentru lucrurile din afara terenului, decât pentru performanţele sale de pe gazon, care au fost departe de nivelul său obişnuit.
Sky Sports şi AS susţin că preşedintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, ar fi de acord să-l vândă pe Neymar pentru o ofertă minimă de 90 de milioane de euro. Însă o astfel de ofertă se anunţă una foarte complicată, în condiţiile în care atacantul brazilian pare departe de forma sa de altădată şi s-a confruntat frecvent cu accidentări în ultimele sezoane. O altă problemă o reprezintă salariul său foarte mare, de 40 de milioane euro pe sezon, pe care foarte puţine cluburi şi-ar permite să-l plătească.
Ligue 1
Efectul telenovelei Mbappe | Leonardo, demis de la PSG
ACUM 2 ORE
Neymar a semnat în vara lui 2017 cu Paris Saint-Germain, care i-a achitat clauza de reziliere a contractului său cu FC Barcelona, în valoare de 222 milioane de euro, brazilianul fiind şi în prezent cel mai scump fotbalist al planetei.
Sursa: Agerpres
Liga Campionilor UEFA
Mbappe a semnat prelungirea contractului cu PSG, iar jucătorii de la Real Madrid au răspuns
ACUM 4 ORE
Fotbal
Kylian Mbappe a anunțat decizia de a continua la PSG printr-un mesaj pe Whatsapp
ACUM 5 ORE