Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG vrea să transfere un nume mare din Premier League în această vară. Planul parizienilor

Vlad Dumitrescu

Publicat 05/05/2021 la 19:01 GMT+3

Presa din Franța că Mohamed Salah ar putea ajunge la PSG în această vară.

Mauricio Pochettino (PSG)

Credit imagine: Getty Images

Mohamed Salah a devenit noua țintă a celor de la PSG în contextul în care parizienii se pregătesc pentru viața fără Kylian Mbappe în capitala Franței începând cu sezonul viitor.
Mbappe este un membru cheie al atacului formației lui Mauricio Pochettino, francezul marcând 37 de goluri în 43 de meciuri în acest sezon, însă starul parizienilor intră în ultimul an de contract. Un transfer la Real Madrid pare iminent, mai ales în contextul eliminării lui PSG din Champions League.
Astfel, având în vedere că transferul lui Mbappe pare mai aproape ca niciodată, PSG caută deja alternative.
Cei de la Le Parisien scriu că atenția campioanei Franței s-a îndreptat către vârful celor de la Liverpool, Mohamed Salah, cel care își dorește să părăsească formația pregătită de Jurgen Klopp în această vară.
Deși situația contractuală a lui Salah este mai bună decât cea a lui Mbappe, egipteanul mai având doi ani de contract cu formația de pe Anfield, faptul că el încă nu a semnat o prelungire a atras atenția lui PSG.

SALAH ÎNCĂ N-A PRIMIT PRELUNGIREA CONTRACTULUI CU LIVERPOOL: "NIMENI NU VORBEȘTE CU MINE DESPRE ASTA!"

Într-un interviu oferit pentru Sky Sports, Salah a declarat că încă n-a fost contactat de conducerea clubului pentru prelungirea contractului:
"Nimeni nu vorbește cu mine despre asta, așa că nu pot spune prea multe. Nimeni din cadrul clubului nu discută cu mine despre nimic... deci nu știu ce să spun.
Am spus-o și înainte: vreau să câștig din nou titlul în Premier League și trofeul Champions League. Este minunat să câștigi trofee, iar eu asta încerc să fac. Reprezintă parte din munca mea.", a declarat Salah, pentru Sky Sports.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo