Plecat ca un idol de pe Santiago Bernabeu, fostul căpitan legendar al lui Real Madrid s-a lovit aseară de unul dintre cele mai neplăcute momente din carieră. Fanii lui PSG sunt în conflict deschis cu cei din conducerea clubului, pe care îi acuză de incompetență, dar și cu unii jucători, care nu au livrat pe măsura numelui. Anterior, Messi și Neymar au fost fluierați în timpul partidei cu Bordeaux, iar acum a venit rândul ca Sergio Ramos să primească același tratament, contra lui Lorient.
Deși PSG s-a impus cu 5-1 aseară, într-un prim meci în care tripleta de vis Messi - Neymar - Mbappe a marcat, seara a fost una departe de a fi perfectă. Introdus în minutul 72, în locul lui Marquinhos, Sergio Ramos a fost fluierat copios de suporteri. Atât în momentul schimbării, cât și ulterior, la fiecare atingere de balon.
Ligue 1
Încă un nume pe lista PSG-ului pentru înlocuirea lui Pochettino! Varianta surpriză din La Liga
ACUM 4 ORE

Sergio Ramos, doar 6 meciuri pentru PSG sezonul acesta

Atitudinea fanilor vine în contextul în care fundașul iberic a bifat aseară abia al 6-lea meci al sezonului pentru viitoarea campioană a Franței. El e suspectat că le-a ascuns oficialilor lui PSG gravitatea accidentării, deși e limpede că un club precum cel din Hexagon ar fi trebuit să facă o serie de teste relevante înainte să îl semneze.
Ramos a fost adus să câștige Champions League, dar și-a ajutat prea puțin echipa în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, fiind în schimb plătit regește.
Cu siguranță că atitudinea ultrașilor lui PSG l-a afectat pe fundaș, însă acesta nu a lăsat ca fluierăturile să îl afecteze.
"Fericit pentru cele 3 puncte și pentru faptul că am revenit în echipă. Înainte", a scris Ramos după meci pe Twitter.
Sergio Ramos are contract cu PSG până la finalul stagiunii și, din câte se pare, nu i-a fost propusă prelungirea contractului.
PSG e lider autoritar în Franța, cu 12 puncte avans față de Marseille, dar titlul e o compensație prea mică pentru suporterii care visau la Champions League.
Ligue 1
Eurosport Spania a făcut anunțul: Mbappe rămâne la PSG! Cifrele unei afaceri cum n-a mai fost alta
ACUM 4 ORE
Liga
Marca: Real Madrid tremură pentru prima oară pentru Kylian Mbappe. Ce s-a întâmplat
ACUM 9 ORE