Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un nou jucător de la PSG face lobby pentru Lionel Messi: "Rămân aici și îl aștept și pe el"

Nicu Savin

Publicat 24/01/2021 la 18:18 GMT+2

Leandro Paredes a oferit un interviu italienilor de la Corriere dello Sport în care a vorbit despre planurile sale de viitor. În discuția avută cu jurnaliștii, argentinianul a declarat că intenționează să rămână la Paris, acolo unde îl așteaptă și pe Lionel Messi.

Lionel Messi

Credit imagine: SID

PSG are mari dificultăți financiare, dar mutarea lui Messi pe Parc de Princes rămâne un ideal pentru toată suflarea pariziană. După ce Neymar a declarat cu ceva timp în urmă că din sezonul viitor va face i-ar pereche cu argentinianul, un al jucător de la PSG a menționat că îl așteaptă cu brațele deschise pe superstarul Barcelonei.
Este vorba despre Leandro Paredes, care a confirmat că nu își mai dorește să plece de la Paris și că speră să fie coleg cu Messi din sezonul viitor: "Rămân la Paris și îl aștept și pe Messi. Ar fi frumos să îl avem aici, dar va depinde doar de el. Va fi numai decizia lui. Clubul încearcă să-l convingă."
Leandro Paredes

Numirea lui Pochettino la PSG l-a convins pe Paredes să nu plece de la PSG

Leandro Paredes era pe făraș la PSG cu 2 luni în urmă, dar lucrurile s-au schimbat în scurt timp cu 180 de grade. Argentinianul a fost legat o într-o vreme de o mutare la Inter, acolo unde ar fi urmat să ajungă la schimb cu Eriksen, dar venirea lui Pochettino la PSG i-a adus mijlocașului mai multe minute, astfel că acesta nu mai ia în calcul să plece de la echipă.
"A avea un antrenor de aceeași naționalitate ajută. Împărtășim aceleași idei, ne înțelegem și trebuie să profit de asta. Fiecare antrenor aduce energie și urmează anumite criterii. Acum avem noi soluții de joc. Și la antrenament există mai multă intensitate. Sunt fericit la Paris.", a spus Paredes, citat de corrieredellosport.it.
Paredes a crescut la Boca Juniors, iar primul său club european a fost Chievo Verona. AS Roma, Empoli și Zenit Sankt Petersburg sunt cluburile la care mijlocașul a mai evolaut înainte de a ajunge la PSG în ianuarie 2019.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo