Așteptarea a luat sfârșit! Când își va face debutul Sergio Ramos în tricoul lui PSG

Sergio Ramos s-a aflat printre transferurile verii făcute de Paris Saint-Germain, dar fundașul spaniol nu și-a făcut încă debutul pentru echipa antrenată de Mauricio Pochettino.

Sergio Ramos

Credit imagine: Getty Images

În această vară, Sergio Ramos ajungea pe Parc des Princes, acolo unde semna un contract valabil pentru 2 sezoane cu Paris Saint-Germain. Acesta era doar unul dintre marile lovituri dare de echipa lui Mauricio Pochettino, care a mai adus în această vară jucători precum Lionel Messi, Gianluigi Donnaruma, Achraf Hakimi sau Gini Wijnaldum.
După 16 ani petrecuți la Real Madrid, fundașul spaniol sosea la Paris liber de contract. Cu toate acestea, ajunși în luna octombrie, Ramos nu și-a făcut încă debutul la noua sa echipă.

Meciul cu Angers, momentul în care Sergio Ramos își va face debutul pentru PSG

Potrivit celor de la AS, Sergio Ramos urmează să își facă debutul în partida cu Angers din Ligue 1, programată pe 15 octombrie. Astfel, după a doua pauză provocată de preliminariile pentru Campionatul Mondial, fundașul spaniol își va face mult așteptatul debut la echipa pariziană.
La puțin timp de la sosirea în capitala Franței, Sergio Ramos s-a accidentat la coapsa stângă, această accidentare ținându-l departe de teren mai bine de 2 luni. Pe lângă accidentarea suferită la coapsă, spaniolul a avut câteva probleme și la gambă, acesta fiind un alt motiv pentru care debutul său s-a amânat.
În ultimul său sezon la Real Madrid, Sergio Ramos a jucat doar în 20 de partide, dintre care 5 în UEFA Champions League și 20 în La Liga, sezonul fiind marcat de mai multe accidentări cu care s-a confruntat fundașul în vârstă de 35 de ani.
picture

Program Premier League etapa 7 - Eurosport 1

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo