PSG va evolua împotriva lui Strasbourg pe 14 august, iar Messi va fi în tribune, conform Le Parisien. El va efectua vizita medicală şi va semna cu PSG în cursul zilei de azi, dar toată lumea este cu gândul la primul meci pe care îl va juca Messi în tricoul parizienilor.
Jucătorul de 34 de ani nu s-a antrenat cu Barcelona după ce a revenit de la Copa America, făcându-şi propriul program de pregătire acasă.
Ligue 1
Verdictul medicilor pentru Messi! Când va reveni starul lui PSG pe teren după accidentare
23/09/2021 LA 12:26

Messi ar putea debuta peste 3 etape

Mauricio Pochettino, tehnicianul lui PSG, împreună cu staff-ul său, vor trebui să-i creeze lui Messi un mini pre-sezon pentru a fi într-o formă fizică foarte bună.
Acesta va ajunge la o capacitate fizică foarte bună peste câteva etape, iar până atunci argentinianul va trebui să se pună la punct în legătură cu acest aspect.
Cu toate acestea, Le Parisien precizează că Messi va fi în tribune la partida pe care PSG o va disputa în weekend cu Strasbourg, iar mai mult decât atât, argentinianul nu va evolua nici în deplasarea de la Brest.
Cotidianul francez susţine faptul că Messi ar putea debuta pe 29 august, în deplasarea de la Reims, iar prima partidă în care Leo va evolua pe Parc des Princes va fi duelul cu nou-promovata Clermont, de pe 12 septembrie, atunci când este aşteptată o asistenţă extrem de mare.
În ceea ce priveşte derby-urile pe care argentinianul le aşteaptă cu nerăbdare, PSG va evolua împotriva lui Lyon pe Parc des Princes, pe 19 septembrie, în ceea ce va fi probabil unul dintre primele meciuri ale argentinianului pentru noua sa echipă.
https://i.eurosport.com/2021/08/09/3199155.png
Derby-ul cu Lyon vine la câteva zile după primul meci al francezilor în grupele Ligii Campionilor. Ulterior, spre sfârşitul lunii octombrie, va avea loc clasicul Franţei, partida dintre Marseille şi PSG, care se anunţă a fi mai incendiară decât de obicei, iar după partida cu Marseille, urmează duelul cu Lille, campioana Franţei, partidă ce va avea loc pe teren propriu.
Messi se va reîntâlni cu bunul său prieten, Cesc Fabregas, atunci când PSG o va înfrunta pe Monaco, pe 12 decembrie, într-o partidă ce va avea loc pe Parc des Princes.
Leo Messi a părăsit Barcelona după mai bine de 20 de ani și va semna azi cu PSG. Messi a însemnat enorm pentru clubul catalan și este cel mai important jucător din istoria clubului, însă a venit vremea pentru o nouă aventură pentru supersarul argentinian.
Premier League revine din 13 august la Eurosport și pe Eurosport Player.
Ligue 1
Fotbalul francez, sub "asediu". Noi scene de război la partida Angers – Marseille
23/09/2021 LA 11:20
Ligue 1
AS Monaco a schimbat mai mult de jumătate de echipă la ultimul meci de campionat. Cum a fost posibil
23/09/2021 LA 08:35