Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Declarația care îi va înfuria pe fanii lui Real Madrid! Sergio Ramos îl susține pe Messi în cursa pentru Balonul de Aur

Irina Aldea

Publicat 28/11/2021 la 23:20 GMT+2

Luni, pe 29 noiembrie, are loc decernarea Balonului de Aur 2021. Sergio Ramos, care a debutat la PSG, a spus după meciul cu St. Etienne că speră ca Leo Messi să câștige prestigiosul premiu.

Sergio Ramos & Leo Messi

Credit imagine: Eurosport

Balonul de Aur este cel mai prestigios trofeu individual din fotbalul mondial, iar luni se va afla câștigătorul din acest an. Așteptarea este cu atât mai mare cu cât anul trecut acest premiu nu s-a acordat din cauza pandemiei. Sergio Ramos, un simbol al Realului, a făcut o declarație duminică, după meciul cu St. Etienne, care-i va înfuria fără doar și poate pe fanii madrileni.
Meciul cu St. Etienne a marcat debutul fostului fundaș al celor de la Real Madrid la PSG. Sergio Ramos, care s-a confruntat în acest an cu mai multe accidentări care l-au ținut vreme îndelungată departe de gazon, a îmbracat duminică pentru prima dată tricoul lui PSG, fiind integralist în deplasarea de la St. Etienne. Ibericul în vârstă de 35 de ani a avut o prestație bună, iar conform site-ului SofaScore a avut 94% dintre pase reușite, fiind notat cu 7,2.

Sergio Ramos îl susține pe Leo Messi la câștigarea Balonului de Aur în 2021

La finalul meciului, Sergio Ramos a fost întrebat despre Balonul de Aur și șansele lui Leo Messi de a câștiga pentru a șaptea oară prestigiosul premiu. Ibericul a oferit un răspuns care a șocat iubitorii fotbalului pe rețelele de socializare: "Da, bineînțeles! (n.r. dacă Messi e favorit să câștige premiul). Îi voi susține de fiecare dată pe cei din echipa mea. Îi doresc tot succesul din lume luni seară", a spus Sergio Ramos la finalul partidei cu St. Etienne.
De fiecare dată, intuițiile bookmakerilor sunt extrem de sugestive privind câștigătorul. Aceștia au un favorit clar: Lionel Messi. Argentinianul nu a avut un an strălucit, dar a cucerit primul său titlu major cu naționala Argentinei, Copa America.Robert Lewandowski este al 2-lea favorit al bookmakerilor, polonezul fiind considerat de multă lume cel mai îndreptățit jucător să primească trofeul, asta și pentru că a fost la un nivel fantastic și în 2020, când nu s-a ales niciun câștigător.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo