Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

După Mbappe, Real Madrid și PSG se "luptă" pentru un alt fotbalist francez

Bianca Dumitru

Publicat 30/03/2022 la 21:14 GMT+3

După duelul din Champions League și lupta pentru semnătura lui Kylian Mbappe, Real Madrid și PSG sunt aproape de a începe un nou "război". Cele două echipe vor să-i obțină transferul lui Aurelien Tchouameni, mijlocașul lui AS Monaco.

Tchouaméni, Saliba, Diaby et Guendouzi forment la nouvelle vague des Bleus.

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid și PSG se înfruntă de mai bine de un an pentru transferul lui Kylian Mbappe. Parizienii vor să-l convingă să-și prelungească înțelegerea, iar "galacticii" își doresc să-l transfere pe Santiago Bernabeu, lucru pentru care au insistat încă de vara trecută.
Potrivit presei internaționale, cele două echipe, care s-au înfruntat în acest sezon și în optimile Champions League, vor începe în curând un nou duel. Ambele cluburi își doresc să obțină transferul lui Aurelien Tchouameni, mijlocașul de 22 de ani al celor de la AS Monaco.
Conform jurnaliștilor Mundo Deportivo, în acest moment, atât cei de la Real Madrid, cât și oficialii lui PSG și-au manifestat clar interesul pentru francez, iar acum încearcă să-l convingă să le accepte propunerea, fiecare folosindu-se de strategii care mai de care mai "indecente" pentru a ajunge în avantaj în fața celorlalți.
Rămâne de văzut ce își dorește Tchouameni, dacă ar vrea să ajungă pe Bernabeu alături de Mbappe sau dacă, dimpotrivă, ar fi tentat să meargă la PSG, despre care a spus recent că este "un club mare".
Aurelien Tchouameni a semnat cu AS Monaco în ianuarie 2020, când a fost transferat de la Bordeaux în schimbul a 18 milioane de euro. Valoarea sa de piață a crescut mult în ultimii ani, mijlocașul fiind cotat în prezent la 40 de milioane de euro, potrivit transfermarkt.com.
Citește și:

"Mbappe a refuzat Barcelona!"

L'Equipe a anunțat săptămâna trecută că marele pariu al Barcelonei pentru următoarea perioadă de mercato este Kylian Mbappe. Mai mult, jurnaliștii francezi au scris că jucătorul lui PSG a fost extrem de încântat de această variantă.
Se pare, însă, că posibilitatea de a ajunge pe Camp Nou nu a fost deloc pe placul fotbalistului. Jurnalistul francez Hadrien Grenier a scris că atacantul de 23 de ani a refuzat oferta catalanilor, nedorindu-și să ajungă în tricoul blaugrana.
Conform aceleiași surse, Mbappe nu le-ar fi spus nimic coechipierilor săi de la PSG despre un posibil transfer la Real Madrid, iar acest lucru le dă speranțe parizienilor că fotbalistul va fi convins să mai rămână pe Parc des Princes.
"Kylian Mbappe a refuzat FC Barcelona. În plus, el nu le-a comunicat nimic jucătorilor de la PSG despre o posibilă mutare a sa la Real Madrid, contrar a ceea ce s-a spus", a scris jurnalistul francez pe contul său de Twitter.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo