Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Franța fierbe! Violențele sunt la ordinea zilei în Ligue 1 – Care sunt cauzele

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 28/10/2021 la 18:27 GMT+3

Deși violențele din Franța nu sunt o noutate, în trecut acestea apăreau atunci când exista o mare adversitate între două echipe sau o echipă și un fotbalist. Însă, în acest sezon de Ligue 1, situația pare a fi scăpat de sub control, existând incidente în aproape fiecare etapă.

Neymar visé par des projectiles au moment de tirer un corner lors du Classique OM-PSG en Ligue 1

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Florea
Așa cum bine menționează și The Guardian, totul a început în luna ianuarie a acestui an, atunci când suporterii lui Marseille au invadat terenul de antrenament al lui OM, aruncând cu petarde și fumigene în semn de protest pentru lipsa de competitivitate cu care echipa din sudul Franței s-a confruntat în ultimii ani. Deși conducerea lui Marseille a materializat transferuri importante vara trecută, aducând fotbaliști valoroși precum Pol Lirola, William Saliba, Pau Lopez sau Arkadiusz Milik, fanii au continuat protestele violente încă din debutul acestui sezon de Ligue 1.
În chiar prima etapă, Montpellier a primit vizita celor de la Marseille, partidă câștigată de echipa antrenată de Jorge Sampaoli cu scorul de 3-2. Deși partida a fost una spectaculoasă, marcându-se 5 goluri, performanțele de pe teren au fost umbrite de incidentele din tribune. Fanii lui Montpellier au aruncat cu obiecte spre fotbaliști pe tot parcursul meciului, Valentin Rongier, mijlocașul lui Marseille, fiind lovit cu o sticlă în timp ce celebra golul al doilea al lui Marseille, marcat de Payet.

Incidentele din Ligue 1, un semnal de alarmă

Deși Montpellier a fost sancționată cu închiderea unei părți din stadion, reducând astfel numărul spectatorilor care își puteau urmări echipa chiar din tribune, totul a degenerat în etapa a 3-a, la meciul dintre Nice și Marseille, echipa lui Sampaoli fiind numitorul comun al acestor proteste barbare ale ultrașilor francezi, ultrași care par mai degrabă interesați de eventualele încăierări decât de spectacolul produs pe gazon.
Olympique de Marseille fans outside the stadium prior the Ligue 1 Uber Eats match between Marseille and Paris Saint Germain at Orange Velodrome on October 24, 2021 in Marseille, France.
Partida dintre Nice și Marseille, cele două rivale din sudul Franței, a fost întreruptă de către centralul Benoit Bastien, după ce fanii lui Nice au aruncat cu obiecte către Dimitri Payet, atacantul francez ripostând și aruncând și el la rândul său cu o sticlă de apă spre suporterii adverși. După acest gest, a urmat o încăierare între suporterii lui Nice și fotbaliștii lui Marseille, încăierare care s-a soldat cu accidentările lui Luan Peres, Dimitri Payet, Matteo Guendouzi și cu rejucarea partidei în data de 27 octombrie, pe teren neutru.
Am avut parte de proteste primitive și la derby-ul nordului dintre Lens și Lille, partidă în cadrul căreia fanii ambelor echipe au escaladat gardul separator pentru a putea porni o nouă încăierare, încăierare care a dus la întreruperea partidei pentru aproape o oră. Incidentele au continuat și în partidele dintre: Marseille și Angers, atunci când fanii ambelor echipe au invadat terenul; Bordeaux și Montpellier, violențele dintre suporterii celor două echipe soldându-se cu un număr mare de spitalizări; Metz și PSG, confruntare umbrită și ea de atitudinea neprimitoare a fanilor lui Metz, care au aruncat cu obiecte spre suporterii parizieni încă de la începutul acelei partide.

Violențele din Franța au continuat și în ultima etapă

Manifestările violente nu au lipsit nici în etapa a 11-a. Meciul dintre Saint-Etienne și Angers a debutat cu aruncarea de către fani a fumigenelor și petardelor pe gazon, iar partida dintre Marseille și PSG ducând la arestarea a 21 de ultrași, în urma violențelor care au avut loc în afara stadionului.
Pe lângă problema mixului de naționalități din Franța și a perioadei pandemice, o perioadă care a restricționat și încălcat multe din drepturile fundamentale ale oamenilor, pare că există și o frustrare în rândul fanilor unor echipe precum Saint-Etienne, Marseille sau Nice, cluburi cu o istorie mai mare decât cea a lui PSG, echipă înființată abia în anul 1970, care a dominat fotbalul francez în ultimul deceniu, în urma investițiilor masive care au avut loc la clubul din Paris. Aceste frustrări ale ultrașilor francezi se răsfrâng asupra echipelor, fotbaliștilor și celorlalți fani.
Așa cum în anii 80 fanatismul ultrașilor englezi a dus la tragediile de la Heysel și Hillsborough, istoria se poate repeta dacă LFP nu va lua de urgență măsuri pentru a preveni violențele din Franța, măsuri ce ar putea consta în depunctarea sau retrogradarea echipelor ai căror fani pun în pericol viețile altor oameni, precum și pedepse aspre cu închisoarea pentru acești huligani care par să nu iubească atât de mult "sportul frumos".
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo