Partida din etapa a treia din Ligue 1 dintre Nice și Olympique Marseille a fost întreruptă în minutul 77, după ce fanii gazdelor au intrat pe teren. O sticlă venită din peluza celor de la Nice l-a lovit pe Dmitri Payet, iar acesta a răspuns, aruncând sticla înapoi în peluză.
Un număr mare de fani ai celor de la Nice a intrat pe teren, iar partida a fost întreruptă. Tensiuni au existat și între staff-urile celor două echipe, printre cei mai nervoși fiind Jorge Sampaoli, antrenorul lui Marseille. La două săptămâni de la aceste evenimente, cele două echipe au aflat sancțiunile.
Ligue 1
Pochettino a scăpat ieftin. Incredibil ce a putut să-i facă Messi lui Guardiola când l-a schimbat
ACUM 6 ORE

Nice a primit o penalizare de două puncte iar partida se va rejuca

Gazdele au fost penalizate cu două puncte, dar unul dintre acestea e suspendat. În consecinţă, Nice va pierde doar un punct din "zestrea" de până acum. De asemenea, partida se va rejuca pe un teren neutru, cu porțile închise.
Nice a jucat deja un meci cu porțile închise, în victoria cu 4-0 în fața celor de la Bordeaux, aceasta fiind nevoită să joace încă două meciuri pe teren propriu cu porțile închise.
Pablo Fernandez, preparatorul fizic al celor de la Marseille, a fost suspendat până în luna iunie, în timp ce Alvaro Gonzalez a primit două etape de suspendare.
Nici Dmitri Payet nu a scăpat de sancțiuni, jucătorul care a răspuns provocărilor fanilor lui Nice primind și el o etapă de suspendare.
Nice conducea cu 1-0 în momentul în care fanii au intrat pe teren, meciul fiind suspendat pentru 90 de minute. După acest timp, arbitrul și jucătorii lui Nice au revenit pe teren, în timp ce jucătorii lui Marseille au refuzat să termine partida, motivând că nu se simt în siguranță.
https://i.eurosport.com/2021/09/06/3214320.png
Ligue 1
Zinedine Zidane, planul B pentru PSG, în cazul în care Pochettino eșuează la Paris
ACUM 7 ORE
Ligue 1
"Mă simt ciudat să-l văd cu alt tricou!" Reacția lui Iniesta după despărțirea lui Messi de Barcelona
ACUM 7 ORE