Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lovitură pentru Messi la PSG! Al-Khelaifi a trecut numele unui star pe lista neagră

Irina Aldea

Publicat 12/10/2021 la 16:46 GMT+3

Leo Messi a părăsit în această vară clubul pentru care a scris istorie, Barcelona, și a început o nouă aventură la PSG. Acum, Al-Khelaifi pregătește o mutare care cu siguranță nu va fi pe placul argentinianului.

Al-Khelaifi & Leo Messi

Credit imagine: Eurosport

Barcelona a rămas în vară fără cel mai emblematic fotbalist din istoria clubului, după ce Messi a plecat la PSG. Au existat mai multe motive pentru care Leo a ales să meargă pe Parc des Princes, dar printre cele mai importante convingeri ale sale a fost că va juca din nou alături de Neymar.
Șeicii din conducerea lui PSG au pariat totul pe tripleta de aur Mbappe – Messi – Neymar, numai că evoluțiile celor 3 nu s-au ridicat la așteptările șefilor de pe Parc des Princes. Cea mai mare dezamăgire a fost chiar jocul brazilianului. El Nacional transmite că Al-Khelaifi se gândește serios să-l lase pe Neymar să plece în vara anului 2022 pentru a recupera măcar o parte din investiția uriașă făcută în 2018 (222 de milioane de euro în schimbul brazilianului).

Al-Khelaifi se gândește serios să scape de Neymar în 2022

Neymar a semnat prelungirea contractului cu PSG în luna mai până în 2025 și a exclus orice opțiune de a semna pentru Barcelona, fostul său club. Parizienii s-au asigurat că brazilianul va rămâne pe Parc des Princes, mai ales în contextul în care prezența acestuia a reprezentat una dintre lucrurile care l-au convins pe Messi să meargă la PSG.
Acum, unul dintre visurile lui Messi pe Parc des Princes este aproape de a se nărui. Sursa citată scrie că această decizie ar putea zdruncina serios liniștea aparentă de la PSG. Criticile pentru Neymar vin atât de la Paris, dar și dinspre țara lui natală, Brazilia. Ultimele lui evoluții nu au convins pe nimeni, iar comportamentul său este de asemenea un magnet de critici.
În ultimul duel la care a luat parte, Brazilia a obținut doar un egal în fața Columbiei (0-0). Aici s-a oprit de altfel și seria de nouă victorii consecutive pentru brazilieni. Neymar a evoluat extrem de slab, a pierdut mingea de peste 30 de ori în meci, iar în spațiul public au apărut nenumărate ironii la adresa starului lui PSG.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo