Chiar dacă a pierdut, PSG rămâne lider în Franța, cu 59 de puncte după 26 de etape, având un avans liniștitor de 13 puncte față de ocupanta locului 2, Marseille, care are un meci mai puțin disputat.
Într-un meci în care PSG a fost condusă cu 3-0, iar la scorul de 3-1 Neymar a ratat o lovitură de la 11 metri, Pochettino s-a declarat dezamăgit de rezultatul partidei, însă consideră că echipa sa nu a făcut o partidă rea, din contra, și-a creat mai multe ocazii pe care nu a reușit să le fructifice: "Suntem foarte supărați. Suntem dezamăgiți de rezultat pentru că nu am jucat prost și au fost multe lucruri pozitive. Am pierdut jocul din cauza unor momente în care am fost foarte ineficienți în fața porții. Am plătit pentru asta.
Pentru mine sunt multe aspecte pozitive, dar când pierzi cu 3-1 împotriva celor de la Nantes e greu să le găsești. Este responsabilitatea mea să le găsesc și să încerc să rezolv problemele pe care le-am avut în seara asta. Nu cred că eram obosiți, a fost un alt joc și o altă competiție. Eram conștienți de asta, dar nu am gestionat prea bine situația", a spus tehnicianul argentinian, pentru site-ul oficial al lui PSG.
Ligue 1
Mbappe a spus de ce în 2021 a vrut să plece la Real, iar acum a refuzat! Cu ce alt club a negociat
IERI LA 04:56

PSG, eșec pe terenul lui Nantes

Kolo Muani a deschis scorul pentru gazde încă din minutul 4, partida pornind astfel de la 1-0 pentru băieții lui Kombouare. Atacantul Quentin Merlin a dublat avantajul gazdelor în minutul 16, iar Ludovic Blas le-a dat parizienilor lovitura de grație chiar înainte de pauză, din lovitură de la 11 metri. În repriza a doua, la doar două minute după reluare partidei, Neymar a marcat pentru oaspeți.
CITEȘTE ȘI:
Brazilianul a ratat mai apoi un penalty în minutul 59, iar PSG a plecat fără niciun punct de la Nantes. Chiar și așa, poziția din clasament a echipei lui Pochettino nu este amenințată de nimeni. După 25 de meciuri disputate, PSG are 59 de puncte. Pe locul secund e Marseille, cu 46 de puncte în 24 de meciuri disputate. Podiumul e completat de Nice, cu 42 de puncte din 24 de meciuri.
Ligue 1
Mbappe a dat cărțile pe față! Cum a răspuns acuzațiilor că a rămas la PSG doar pentru bani
IERI LA 04:27
Ligue 1
"Real i-ar fi dat un salariu mai mare!" Anunțul incredibil al lui Al-Khelaifi + Mesajul lui Mbappe
23/05/2022 LA 15:16