Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe a adus victoria PSG-ului în duelul cu Rennes în prelungiri! Fanii au transmis mesaje dure la pauză

Bianca Dumitru

Actualizat 11/02/2022 la 23:58 GMT+2

PSG a primit în această seară vizita celor de la Rennes, într-un meci contând pentru a 24-a etapă din Ligue 1. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0, grație unui gol marcat în ultimele minute de Mbappe.

PSG - Rennes

Credit imagine: Getty Images

Prima ocazie importantă a meciului le-a aparținut oaspeților, care ar fi putut înscrie în minutul 14, prin Baptiste Santamaria. Mingea lovită cu capul de către jucătorul lui Rennes a trecut, însă, pe lângă poartă.
Spre finalul primei reprize, Mbappe a avut șansa de a deschide scorul. În minutul 40, francezul a intrat în careu și a șutat la colțul lung, dar mingea a fost deviată în bară. Simons a ajuns la balon ulterior, șutul său fiind însă blocat de un adversar.
La pauză, suporterii echipei lui Mauricio Pochettino s-au arătat nemulțumiți de prestația favoriților, iar fotbaliștii au fost huiduiți. Mai mult decât atât, una dintre grupările de fani ai parizienilor și-a exprimat furia față de rezultatele din ultima vreme și față de deciziile luate de club în ultimele luni.
Suporterii au afișat bannere în care au menționat că răbdarea lor are o limită și că nu-i mai vor la echipă pe unii dintre fotbaliști, la care s-au referit cu termenul de "mercenari supraplătiți".
Citește și:
În repriza secundă, prima ocazie importantă le-a aparținut tot celor de la Rennes. Santamaria a primit mingea în centrul careului și a încercat un șut din voleu, dar mingea a trecut peste poartă.
Ulterior, în minutul 65, Messi i-a dat o pasă perfectă lui Mbappe, care a reușit să înscrie. Golul a fost, însă, anulat după verificarea în camera VAR a unei posibile poziții de offside, care a fost semnalizată de arbitrul asistent.
Kylian Mbappe a reușit, în cele din urmă, să modifice tabela. Fotbalistul a marcat în minutul 90+3, tot după un assist al lui Messi, și a adus victoria echipei sale.
În urma acestui rezultat, PSG ajunge la 59 de puncte, fiind în continuare lider detașat în clasamentul din Ligue 1. De cealaltă parte, Rennes a rămas, cu 37 de puncte, pe locul 5.
În următoarea etapă din Ligue 1, PSG va juca pe terenul lui Nantes, pe 19 februarie, iar Rennes va primi vizita celor de la Troyes. Până la meciul din a 25-a etapă a campionatului Franței, echipa lui Pochettino va juca marți, de la ora 22:00, pe teren propriu, în compania celor de la Real Madrid, într-o partidă din optimile Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo