Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe și Benzema, în cursa pentru titlul de cel mai bun jucător din Franța! Candidații în categoria antrenorilor

Bianca Dumitru

Publicat 04/05/2022 la 13:05 GMT+3

Kylian Mbappe are cele mai mari șanse la câștigarea titlului de cel mai bun fotbalist din Ligue 1, în timp ce Karim Benzema este principalul favorit pentru trofeul destinat jucătorilor care evoluează în alte campionate. În categoria antrenorilor, Mauricio Pochettino, tehnicianul campioanei Franței, nu a fost inclus în cursa pentru titlul de cel mai bun antrenor.

Karim Benzema und Kylian Mbappé (r.)

Credit imagine: Getty Images

Kylian Mbappe, starul echipei Paris Saint-Germain, este principalul favorit la câștigarea titlului de cel mai bun jucător din campionatul Franței, acordat de sindicatul fotbaliștilor francezi (UNFP), în timp ce Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid, are cele mai mari șanse să primească trofeul la categoria rezervată jucătorilor care evoluează peste hotare.
În vârstă de 24 ani, Mbappe este liderul clasamentului golgheterilor din Ligue 1, cu 24 de reușite, și a mai intrat în posesia acestui trofeul anul trecut. Alături de el au mai fost nominalizați Wissam Ben Yedder, autorul a 21 de goluri pentru AS Monaco, brazilianul Lucas Paqueta (Olympique Lyon), Dimitri Payet (Olympique Marseille) și Martin Terrier, tânărul jucător al echipei Rennes.
La categoria internațională, alături de Benzema, câștigătorul de anul trecut, pe listă mai figurează Ousmane Dembele (FC Barcelona), Theo Hernandez și Mike Maignan (ambii AC Milan) și Ngolo Kante (Chelsea Londra).
La categoria cel mai bun portar, nominalizații sunt italianul Gianluigi Donnarumma (PSG), spaniolul Pau Lopez (Olympique Marseille), argentinianul Walter Benitez (OGC Nice), belgianul Matz Sels (RC Strasbourg) și francezul Alban Lafont (FC Nantes), în absența costaricanului Keylor Navas (PSG), câștigătorul ediției trecute și care a împărțit în acest sezon poarta parizienilor cu Donnarumma.
Citește și:

Pochettino nu e pe lista nominalizaților la titlul de cel mai bun antrenor din Ligue 1

Fostul selecționer argentinian Jorge Sampaoli, care pregătește în prezent formația Olympique Marseille, figurează pe lista candidaților la titlul de cel mai bun antrenor din Ligue 1, pe care nu se află în schimb compatriotul său Mauricio Pochettino, în ciuda faptului că tocmai a câștigat campionatul din Hexagon cu PSG. Ceilalți nominalizați sunt Christophe Galtier (Nice OGC), câștigătorul de anul trecut), Antoine Kombouare (FC Nantes), Bruno Genesio (Rennes) și Julien Stephan (RC Strasbourg).
La feminin, favorită la câștigarea titlului de cea mai bună jucătoare este Marie-Antoinette Katoto (PSG), golgheterul campionatului Franței, alături de coechipierele sale Kadidiatou Diani, câștigătoarea din 2021, Grace Geyoro și Clara Mateo, precum și Catarina Macario de la Olympique Lyon.
Trofeele vor fi acordate în cadrul unei gale care va avea loc în data de 15 mai.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo