PSG are un singur obiectiv major în această perioadă și anume prelungirea contractului lui Kylian Mbappe, existând încă speranțe că starul va alege să rămână la Paris. În același timp, francezii încearcă să scape de jucătorii care nu au dat randament și care încasează salarii substanțiale, dar până la finalul lunii ianuarie am putea asista și la o achiziție surprinzătoare.
Conform L'Equipe, PSG ia în calcul transferul lui Tanguy Ndombele de la Tottenham. Francezul a primit puține șanse din partea lui Conte și este dispus să plece la o altă echipă, pentru a juca mai mult. Roma și Napoli erau cele mai bine plasate grupări în cursa pentru semnătura sa, dar eventuala implicare a celor de la PSG ar putea schimba radical lucurile.
Intersant este că Ndombele a fost jucătorul pe care Mbappe l-a cerut insistent la Paris în 2019, dar Leonardo a refuzat la vremea respectivă să facă această mutare, mijlocașul ajungând la Tottenham pentru 60 de milioane de €. Faptul că PSG este interesată acum de Ndombele poate fi interpretat și ca un semn că oficialii parizieni vor să-i facă toate poftele lui Mbappe pentru a-l convinge să-și prelungească înțelegerea scadentă în vară.
Fotbal
Modric: "Sper Real să nu facă "un Mbappe" cu mine". Vinicius, despre oferta primită de la PSG
ACUM 20 ORE
Ndombele este cel mai scump transfer din istoria lui Tottenham, dar prestațiile sale la clubul din nordul Londrei au lăsat de dorit. Indiferent că echipa a fost antrenată de Pochettino, Mourinho, Espirito Santo sau Conte, omul cu 7 selecții la naționala Franței și-a găsit cu greu locul în echipă, o dovadă că nu managerii au fost de vină pentru statutul său.
O revenire în Ligue 1 l-ar putea ajuta pe Ndombele să-și relanseze cariera, iar o nouă colaborare cu Pochettino, omul care l-a dus la Spurs, ar putea avea mai mult succes de această dată.
Citește și:

PSG, aproape de a-l vinde pe Wijnaldum după doar 6 luni

Georginio Wijnaldum, mijlocaşul adus în vară de la Liverpool, vrea să plece de la PSG, nemulţumit că nu joacă suficient. Acest anunț a fost făcut încă de la începutul lunii decembrie de Sky Sports, iar situația olandezul nu s-a schimbat. Potrivit Telegraph, fotbalistul de 31 de ani, cotat de site-ul transfermarkt.com la 25 de milioane de euro, vrea să plece în această perioadă de mercato de pe Parc des Princes.
Wijnaldum și-a exprimat regretul că a mers în Franța încă din octombrie, când a vorbit despre faptul că nu evoluează atât cât și-ar dori. "Nu pot spune că sunt complet fericit. Pentru că situația actuala nu este ceea ce îmi doream. Dar ăsta e fotbalul și va trebui să învăț. Sunt un luptător. Trebuie să rămân pozitiv și să muncesc din greu pentru a îmbunătăți situația.
Am jucat foarte mult în ultimii ani, am fost mereu în formă și, de asemenea, am avut evoluții bune. Acum este ceva diferit și acest lucru necesită obișnuința. Așteptam cu nerăbdare noul pas, iar acum se întâmplă asta (n.r. nu joacă atât cât și-ar dori). Este foarte dificil", a declarat Wijnaldum în luna octombrie, pe fondul lipsei de minute.
Dorința mijlocașului de a se despărți de PSG nu le este străină cluburilor din Premier League, care vor să-l transfere. Cel mai interesat este Arsenal, Wijnaldum putând aduce un plus de experiență în echipa lui Mikel Arteta. Pe urmele olandezului se mai află și Everton și Newcastle, care îi urmăresc îndeaproape situația, ambele cluburi având nevoie de jucători care să le ajute să se distanțeze de zona periculoasă a clasamentului.
Ligue 1
Mbappe a spus de ce în 2021 a vrut să plece la Real, iar acum a refuzat! Cu ce alt club a negociat
24/05/2022 LA 04:56
Ligue 1
Mbappe a dat cărțile pe față! Cum a răspuns acuzațiilor că a rămas la PSG doar pentru bani
24/05/2022 LA 04:27