Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG, neînvinsă în Ligue 1 de 11 etape! Mbappe a ratat șansa de a aduce victoria la Lyon

Bianca Dumitru

Publicat 09/01/2022 la 23:42 GMT+2

Olympique Lyon și PSG au remizat în această seară, scor 1-1, într-un meci din a 20-a etapă a campionatului Franței.

Lyon - PSG

Credit imagine: Getty Images

PSG a obținut în această seară a cincea remiză a sezonului, smulgând un punct din deplasarea pe terenul celor de la Olympique Lyon, contând pentru a 20-a etapă din Ligue 1.
Gazdele au deschis rapid scorul, în minutul 7, prin Paqueta, care a șutat pe jos, în stânga porții, după o pasă bună a lui Guimaraes. Lyon a fost la conducere până în minutul 76, când Kehrer a egalat cu un șut din careu, deviat pe lângă portar.
Mbappe ar fi putut, în minutul 82, să o ducă pe PSG în avantaj după o lovitură liberă, însă șutul său a lovit bara, iar meciul s-a încheiat fără ca tabela să mai fie modificată.
Citește și:
În urma acestui rezultat, PSG, care este neînvinsă în Ligue 1 de 11 etape, are 47 de puncte, fiind lider în clasamentul competiției. De cealaltă parte, echipa lui Peter Bosz ocupă locul 11, cu 25 de puncte, ajungând în această seară la 4 remize consecutive. Lyon nu a mai câștigat în campionat de la finalul lunii noiembrie, când se impunea pe terenul lui Montpellier, scor 0-1.
În următoarea etapă a Ligue 1, Olympique Lyon va juca pe terenul celor de la Troyes, pe 16 ianuarie, de la ora 18:00, în timp ce PSG va primi vizita celor de la Brest, pe 15 ianuarie, de la ora 22:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo