Viitorul lui Kylian Mbappe este încă neclar pentru toți fanii săi. Deși unii își doresc ca el să rămână la PSG, alături de care a cucerit un nou titlu de campion al Franței, alții vor să-l vadă în tricoul lui Real Madrid, club care insistă pentru transferul său de foarte multă vreme.
S-a zvonit că decizia francezului va fi anunțată după duelul dintre cele două echipe din optimile Champions League, însă în momentul în care toată lumea era convinsă că Mbappe va merge la Real, fotbalistul a spus că se mai gândește asupra viitorului său.
Jurnaliștii spanioli au anunțat acum că starul lui PSG își va face publică decizia peste mai puțin de o lună. Mai exact, Kylian Mbappe va face lumină asupra viitorului său pe 21 mai, după ultimul meci al echipei lui Mauricio Pochettino din acest sezon.
Ligue 1
"Real i-ar fi dat un salariu mai mare!" Anunțul incredibil al lui Al-Khelaifi + Mesajul lui Mbappe
23/05/2022 LA 15:16
Fotbalistul de 23 de ani este conștient că zvonurile referitoare la echipa pentru care va evolua în următoarea stagiune nu vor înceta să se răspândească până când el nu va face un anunț oficial. Mbappe nu vrea, însă, să vorbească înainte de încheierea competiției pentru a nu-i supăra pe fanii lui PSG, în cazul în care decizia sa le va fi favorabilă celor de la Real Madrid.
Citește și:

PLANUL URIAȘ PRIN CARE PSG VREA SĂ-L DETURNEZE PE MBAPPE DIN DRUMUL SPRE MADRID

În ultimii 2 ani, PSG a făcut tot posibilul să îi ofere un nou contract lui Kylian Mbappe, dar acesta a refuzat toate propunerile francezilor. Se părea că fotbalistul va ajunge gratis, în această vară, la Real Madrid, în contextul în care Florentino Perez îi face marcaj strâns de foarte multă vreme.
După ce starul de pe Parc des Princes a declarat, la finalul partidei cu Lorient, că nu s-a decis încă asupra viitorului său, presa internațională a anunțat că Mbappe este mai degrabă tentat să-și prelungească înțelegerea cu PSG.
Apoi, jurnalistul Daniele Riolo, cel care a dezvăluit și mutarea lui Lionel Messi de la Barcelona la Paris, a anunțat că Mbappe va semna un nou contract cu liderul din Ligue 1, pentru ca ulterior, în presa din Spania, să revină zvonurile privind plecarea francezului la Madrid.
Jurnaliștii francezi de la publicația Le Parisien sunt de părere că "războiul" pentru semnătura fotbalistului de 23 de ani este departe de a se fi încheiat. Aceștia au prezentat la jumătatea lunii aprilie planul pe care l-au conturat cei de la PSG pentru a-l convinge pe Mbappe să-și prelungească înțelegerea.
Astfel, conform sursei citate, francezii își doresc, în primul rând, să scape de Neymar. În al doilea rând, șefii de pe Parc des Princes vor, cu banii încasați de pe urma brazilianului, să rezolve transferurile lui Paul Pogba, Ousmane Dembele și Aurelien Tchouameni.
În al treilea rând, deși s-a spus că Mbappe nu este deloc interesat de acest aspect, oficialii lui PSG vor să-i facă o ofertă financiară de nerefuzat, propunându-i, pentru următoarele două sezoane, un salariu de 50 de milioane de euro pe an.
Rămâne de văzut dacă atacantul de 23 de ani va fi convins să mai joace un sezon la PSG sau dacă visul lui Florentino Perez va deveni realitate.
Fotbal
Kylian Mbappe a anunțat decizia de a continua la PSG printr-un mesaj pe Whatsapp
22/05/2022 LA 05:04
Ligue 1
Eurosport Spania a făcut anunțul: Mbappe rămâne la PSG! Cifrele unei afaceri cum n-a mai fost alta
20/05/2022 LA 10:25