Galtier a comentat acuzațiile de discriminare care i s-au adus! "M-au rănit în cel mai adânc mod"

Antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Christophe Galtier, a declarat, vineri, că nu se aștepta să trăiască așa ceva, după ce a fost acuzat de discriminare pe vremea când pregătea echipa OGC Nice.

Christopher Galtier lors de l'entraînement du PSG vendredi

Credit imagine: Getty Images

"Ca mulți dintre voi, sunt profund șocat de afirmațiile care mi-au fost atribuite și care au fost relatate de unii în mod iresponsabil. M-au rănit în cel mai adânc mod în umanitatea mea. Sunt un copil crescut în locuințe sociale, crescut într-un mediu mixt, cu valori de respect față de celălalt, indiferent de originea sa, de culoare sau de religia sa.
Toată viața mea de om, de fotbalist și de antrenor a fost dictată de grija de a trăi bine cu ceilalți", a declarat Galtier, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
"Am decis să atac în justiție pe oricine aduce atingere onoarei mele. Nu mă mulțumesc doar cu deschiderea unei anchete. Am încredere în justiția țării mele. O voi lăsa să lucreze liniștită și nu voi mai face niciun comentariu pe acest subiect", a mai spus tehnicianul.
Galtier a precizat că a primit numeroase mesaje, multe foarte dezagreabile, dar și multe de susținere.
"Când mă pregăteam să devin antrenorul lui PSG știam că voi avea multă presiune, analize și critici. Acum sunt în domeniu extra-sportiv. Nu mă așteptam să trăiesc așa ceva. Trăiesc asta, situația este cea care este și trebuie să-i fac față. Cel mai important lucru este meseria mea și relația mea cu jucătorii", a continuat Galtier.
Citește și:
O anchetă preliminară a fost demarată pentru bănuieli de "discriminare de rasă sau apartenență la o religie", după acuzațiile care l-au vizat pe Christophe Galtier, a anunțat, vineri, procurorul din Nisa, pe Twitter.
Tehnicianul de 56 de ani face obiectul unei polemici care a început marți seara, după publicarea, dă către jurnalistul independent Romain Molina, iar apoi de RMC Sports, a unui email al fostului director al clubului OGC Nice, Julien Fournier, care relata unele cuvinte discriminatorii ale lui Galtier la adresa unei părți a vestiarului echipei de pe Coasta de Azur.
Fournier relata că Galtier i-a răspuns că "trebuie ținut cont de realitatea orașului și că nu poate avea atâția negri și musulmani în echipă", declarându-și intenția de a schimba în profunzime componența lotului, pentru a limita la maximum posibil numărul de jucători musulmani.
Mesajul, pe care AFP nu l-a putut autentifica, ar fi fost trimis la finalul sezonului trecut către Dave Brailsford, directorul sportiv al lui Ineos, grupul petrochimic care deține clubul din Nisa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo