Harry Kane poate ajunge la Paris Saint-Germain în această vară. Luis Campos s-ar fi întâlnit deja cu agenții săi

Paris Saint-Germain a avut un sezon destul de slab, la capătul căruia nu și-a îndeplinit nici în acest an obiectivul de a cuceri Champions League. Gruparea din hexagon își doește să își întărească echipa și să aducă forțe proaspete, iar unul dintre jucătorii doriți pe Parc des Princes este Harry Kane, fotbalist ai cărui agenți s-ar fi întâlnit deja cu Luis Campos, directorul sportiv al clubului.

Bukayo Saka of England celebrates with Harry Kane after scoring the team's second goal during the UEFA EURO 2024 qualifying round group C match between England and Ukraine at Wembley Stadium on March 26, 2023 in London, England.

Credit imagine: Getty Images

Echipa condsusă de Christophe Galtier va suferi câteva modificări în ceea ce privește lotul actual. Neymar și Messi sunt doar câteva nume care sunt pe picior de plecare, în urma conflictelor create de-a lungul timpului pe Parc des Princes.
Parizienii vor să aducă noi oameni la echipă care să vină cu un suflu nou, atât pentru binele clubului, dar cu siguranță și din dorința de a-l convinge pe Mbappe să rămână în campionatul Franței. Potrivit celor de la Le Parisien, un număr 9 este o țintă principală pentru francezi, motiv pentru care oficialii clubului au început să ia în vizor mai mulți jucători care să semneze în vară.
Harry Kane este una dintre țintele principale ale clubului din hexagon, iar jurnaliștii de la Foot Mercato le dau speranțe suporterilor parizieni. Sursa menționată transmite că oamenii care îl reprezintă pe fotbalistul englez s-ar fi întâlnit cu directorul sportiv al lui PSG, Luis Campos. Dialogul dintre cele două tabere nu s-a încheiat cu un acord, Kane mai având încă un an de contract cu cei de la Spurs.
Mai mult decât atât, întâlnirea dintre Campos și agenții lui Kane nu are o însemnătate atât de mare, pentru că fotbalistul englez va fi cel care își dă ultimul cuvânt în privința unui eventual transfer.
Citește și:

Kane, o variantă mai puțin costisitoare decât Osimhen

Atacantul lui Tottenham nu este singurul care a fost pus pe lista de transferuri de PSG. Victor Osimhen, proaspăt câștigătorul al Serie A cu Napoli, se află și el în vizorul parizienilor.
Clubul de pe Parc des Princes ar prefera să semneze cu englezul în această vară, unul dintre motivele clare fiind suma de transfer pe care ar fi nevoiți să o ofere. Napoletanii cer în jur de 150 de milioane de euro pentru nigerian, în timp ce Spurs ar putea fi convinsă cu aproximativ 100 de milioane, potrivit Le Parisien.
Astfel, mutarea lui Kane ar fi mai benefică pentru parizieni din punct de vedere financiar. Jucătorul de 29 de ani va fi probabil greu de convins, ținând cont că a început să devină o legendă a lui Tottenham și să rămână alături de club, în ciuda lipsei de trofee din vitrina clubului.
Kane a adunat 433 de partide în tricoul londonezilor, pe parcursul cărora a marcat de 277 de ori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo