Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lucien Favre, mulțumit de Rareș Ilie, la debutul pentru Nice: "Nu a fost rău deloc"

Alex Masgras

Actualizat 24/07/2022 la 11:43 GMT+3

Rareș Ilie a debutat în tricoul lui Nice în meciul amical disputat contra echipei lui Jose Mourinho, AS Roma. Mijlocașul român a evoluat timp de 82 de minute în partida disputată în Portugalia și l-a impresionat pe antrenorul Lucien Favre.

Rareș Ilie, la debutul pentru OG Nice (sursă foto: Instagram OG Nice

Credit imagine: Instagram

Rareș Ilie a debutat pentru Nice, într-un meci amical disputat de echipa din Ligue 1 contra câștigătoarei UEFA Conference League din sezonul trecut, AS Roma. Cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 1-1, iar Rareș Ilie a evoluat timp de 82 de minute, fiind înlocuit de Lucas Da Cunha.
La finalul partidei, Lucien Favre, antrenorul lui Nice, a vorbit despre prestația românului de 19 ani. Favre s-a declarat mulțumit de cele 82 de minute petrecute pe teren de Ilie:
"Nu a fost rău, nu a fost rău deloc. Poate juca număr 9, cred că se simte mai confortabil acolo. A jucat pe această poziţie la Bucureşti, pe partea stângă, în caz de 4-4-3. Poate evolua şi în sistemul 4-3-3 ca număr 8, în cel mai bun caz. A fost foarte bine pentru mine.
Sunt mulţumit de evoluţia tinerilor, dar şi a celorlalţi fotbalişti care au jucat destul de puţin. Ne-am descurcat, cu toţii, destul de bine", a declarat Lucien Favre, citat de as.ro.
Citește și:

Nice și AS Roma au încheiat la egalitate, scor 1-1

Primul meci al lui Rareș Ilie la Nice s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Francezii au deschis scorul în minutul 41 prin Billal Brahimi, iar echipa lui Jose Mourinho a egalat în minutul 55, în urma autogolului lui Mario Lemina.
Înaintea debutului în Ligue 1, Nice va mai disputa un meci amical. Pe 30 iulie, echipa lui Rareș Ilie va întâlni o altă echipă din Serie A, Torino.
Debutul în Ligue 1 va avea loc pe 7 august, atunci când Nice se va deplasa la Tolouse, pentru prima etapă din noul sezon al campionatului din Franța. Sezonul trecut, Nice s-a clasat pe locul 5 în Ligue 1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo