Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe a dezvăluit care sunt obiectivele sale pentru sezonul 2022/23! "Ar fi ceva spectaculos să reușesc asta"

Bianca Dumitru

Publicat 24/06/2022 la 15:12 GMT+3

Aflat în New York, unde a participat la draft-ul NBA, Kylian Mbappe a oferit câteva declarații în care a vorbit despre principalele sale obiective pentru sezonul 2022/23, în care va continua să îmbrăce tricoul celor de la PSG.

Kylian Mbappé - Paris Saint-Germain

Credit imagine: Getty Images

Kylian Mbappe a participat noaptea trecută la draft-ul NBA, eveniment care a avut loc în New York, în cadrul căruia echipele din ligă și-au ales noii recruți sosiți din baschetul universitar.
Cu ocazia vizitei în Statele Unite ale Americii, starul francez le-a oferit un interviu celor de la BFMTV, în care a fost întrebat despre care sunt obiectivele sale pentru sezonul 2022/23.
Atacantul a recunoscut că visează la câștigarea trofeului Champions League, dar și la urcarea pe locul 1 în topul golgheterilor echipei de pe Parc des Princes, clasament în care este acum pe a doua poziție.
"Să câștig trofeul Champions League și să fiu cel mai bun marcator din istoria lui PSG? Am și multe alte obiective, dar da, acestea fac parte din obiectivele mele. Desigur, Champions League este un obiectiv clar, stabilit și anunțat...
Nu este nevoie să enumerăm prea multe adjective pentru a descrie această competiție. O iubim. Acum știm că avem un drum de parcurs și asta va contribui la planul pe care ni-l vom contura la nivel național", a declarat Mbappe, întrebat despre câștigarea Champions League.
În ceea ce privește surclasarea lui Edinson Cavani în topul golgheterilor lui PSG din toate timpurile, atacantul a spus: "A fi golgheterul lui PSG este ceva care poate fi bine. Ar fi ceva spectaculos dacă aș putea să ajung la numărul lui (n.r. 200 de goluri). Cred că dacă voi continua să fac lucrurile așa cum le-am făcut, nu vor fi probleme", a adăugat Mbappe, care are 171 de goluri marcate pentru parizieni.
Citește și:

Cine sunt preferații lui Mbappe din NBA

Kylian Mbappe a vorbit cu jurnaliștii americani și despre preferințele sale din baschet. Fotbalistul i-a încurajat pe cei 4 compatrioți ai săi care vor debuta în NBA, Ousmane Dieng (Oklahoma City Thunder), Moussa Diabate (Los Angeles Clippers), Ismael Kamagate (Denver Nuggets) şi Hugo Besson (Milwaukee Bucks).
"În primul rând, trebuie să profite de acest moment. După cum am spus, se întâmplă o singură dată în viață și este doar începutul a ceva uimitor. Vor trebui să muncească mult pentru că NBA este o ligă dificilă, dar sunt încrezător pentru că, dacă sunt aici, este pentru că au mult talent", a declarat Mbappe.
Atacantul celor de la PSG a recunoscut și că preferații săi din NBA sunt LeBron James și Kevin Durant, dezvăluind că este un fan al echipei Los Angeles Lakers.
"Echipa mea preferată din NBA este Lakers. Cred că vor schimba multe lucruri. Cred că au schimbat antrenorul și managerul. Sper că vor primi inelul de campioni anul viitor", a precizat francezul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo