Eurosport
PSG a pus ochii pe unul din oamenii cheie ai lui Napoli. Suma pentru care s-ar putea face mutarea
De
Publicat 28/03/2023 la 15:17 GMT+3
PSG își propune să rămână un jucător important pe piața transferurilor, iar cum punctul forte al formației franceze este atacul, defensiva este compartimentul unde Christophe Galtier își dorește să aducă îmbunătățiri, iar noua țintă este un fundaș de la revelația Napoli.
Kim Min-Jae e Khvicha Kvaratskhelia, Napoli-Monza
Credit imagine: Getty Images
Chiar dacă are în componența lotului cel mai tare trio din fotbalul mondial, cu Neymar, Mbappe și Messi, PSG nu dovedește totuși că poate fi una dintre cele mai puternice echipe din Europa și din lume, având în vedere că până acum nu și-a trecut în palmares niciodată trofeul Ligii Campionilor.
Parizienii se bucură de un lot estimat la 882,55 milioane de euro, însă echipa suferă din mai multe perspective, iar staff-ul tehnic e pregătit să aducă întăriri în defensivă.
PSG a pus ochii pe un fundaș de la Napoli
Napoli traversează o perioadă fantastică, fiind favorită certă la câștigarea campionatului italian, având în vedere că are 19 puncte avans în fruntea clasamentului, dar și calificată în premieră istorică în sferturile UEFA Champions League, acolo unde se bucură de statutul de echipă cu prima șansă la accederea în penultimul act competițional, deoarece va da piept cu o adversară chiar din Italia, AC Milan.
Jocul bun făcut de napoletanii lui Spalletti se datorează și exploziei a celor două vedete din atac, Osimhen și Kvaratskhelia, însă printre fotbaliștii care au un merit deosebit se numără și un fundaș central. Cu 48 de selecții la naționala Coreei de Sud, Kim Min-jae a fost un stâlp al apărării lui Napoli în acest sezon de Serie A, jucând în 26 din cele 27 de partide ale liderului din Serie A. De asemenea, el a înscris și două goluri, chiar dacă nu aceasta este misiunea sa principală, semn totuși că poate reprezenta un plus și pe faza ofensivă, ceea ce contează pentru echipele cu pretenții din Europa.
În UEFA Champions League, sud-coreeanul a evoluat în toate cele 8 partide ale lui Napoli de până acum, urmând ca acesta să fie piesă de bază și în sferturile de finală contra celor de la AC Milan. Astfel, evoluțiile sale de la nivel înalt au atras mai multe cluburi, printre care și Paris Saint-Germain.
Campioana Franței are nevoie să își betoneze defensiva, mai ales că îți propune, ca în fiecare an, să se lupte la câștigarea Ligii Campionilor, iar un fundaș în mare formă care va evolua în tururile finale ale competiției nu poate decât să reprezinte o soluție excelentă pentru Christophe Galtier.
În momentul de față, parizienii îi au în lot pe Marquinhos, Sergio Ramos, Presnel Kimpembe și El Chadaille Bitshiabu, ultimii doi fiind indisponibili din cauza unor accidentări, iar formația are mare nevoie de un fundaș central care să facă pereche cu titularul din naționala Braziliei, iar Kim Min-jae pare că ar fi una dintre opțiunile preferate ale conducerii clubului francez.
Astfel, clubul din capitala Franței ar fi pregătită chiar să treacă peste eventualele negocieri și să activeze direct clauza de reziliere a asiaticului, care ar fi în valoare de 52 de milioane de euro, conform mai multor publicații franceze și care ar fi valabilă timp de două săptămâni chiar la începutul lunii iulie.
Citește și:
Kim Min-jae, sătul de speculațiile din jurul său
Kim Min-jae face un sezon excelent în tricoul lui Napoli, liderul din Serie A, iar acest lucru a atras atenția mai multor echipe importante din Europa. Printre acestea se numără și Manchester United sau Tottenham, dar sud-coreeanul nu vrea să audă de o plecare de la Napoli.
Coreea de Sud a întâlnit Columbia într-o partidă amicală, încheiată la egalitate, scor 2-2, iar fundașul lui Napoli a vorbit după această partidă despre aceste zvonuri pe care le-a etichetat drept nonsensuri.
"Așa cum știți și voi, aceste zvonuri nu sunt adevărate. Vreau să mă concentrez asupra echipei mele. Am multe turnee de jucat. De vreo patru ani tot aud aceste zvonuri. Mi-aș dori să nu mai răspândiți aceste povești.
Nu pot fi deranjat de aceste zvonuri legate de un transfer pentru că nu sunt adevărate. Acum mă concentrez asupra echipei, nu asupra unor nonsensuri. Urmează foarte multe meciuri importante și acum mă gândesc numai la Napoli", a declarat Kim Min-jae, potrivit Daily Mail.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo