Eurosport
PSG, aproape de primul transfer al verii! Cât vor plăti parizienii pentru fotbalistul așteptat pe Parc des Princes
De
Publicat 05/06/2023 la 08:26 GMT+3
PSG este campioana Franței pentru a 11-a oară în istorie, dar pentru a ataca obiectivul principal al clubului în sezonul următor, șefii de pe Parc des Princes pregătesc o campanie de mercato diferită. Primul fotbalist pe care l-ar putea transfera în această vară este Manuel Ugarte.
Manuel Ugarte (Sporting)
Credit imagine: Getty Images
PSG a câștigat titlul în Ligue 1, dar au ratat în acest sezon marele obiectiv al clubului, trofeul Champions League. Astfel, oficialii parizienilor vor să facă mai multe transferuri importante în această vară pentru a întări echipa pentru noul sezon european.
Șefii de pe Parc de Princes își doresc să renunțe la vedetele de prim rang, în frunte cu Neymar și Lionel Messi, și să aducă în schimb fotbaliști tineri, cu o foame mai mare de performanță.
Conform acestei schimbări radicale de strategie în politica de transferuri, primul jucător care ar putea ajunge la PSG este Manuel Ugarte. Mijlocașul de 22 de ani mai are contract cu Sporting până în 2026, dar cel mai probabil se va despărți de lusitani în această vară.
Uruguayanul s-a aflat și pe lista celor de la Chelsea, dar potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, londonezii s-ar fi retras din cursă. Cei de la PSG îi oferă condiții contractuale mai bune fotbalistului, iar cele două cluburi ar fi foarte aproape de a bate palma pentru mutare.
Citește și:
UGARTE, APROAPE DE A INTRA ÎN ISTORIA LUI SPORTING
Conform presei portugheze, PSG a făcut încă de la finalul lunii mai o ofertă pentru Manuel Ugarte, în valoare de 60 de milioane de euro, atât cât este clauza sa de reziliere. Uruguayanul este impresariat de celebrul Jorge Mendez, care le-a prezentat imediat oferta șefilor de la Sporting.
Jucător cu 8 selecții la naționala mare a Uruguayului, Ugarte a ajuns în Europa în ianuarie 2021, fiind cumpărat cu 4,1 milioane de euro de Famalicao de la CA Fenix, clubul care l-a crescut în țara natală.
Evoluțiile sale au atras repede atenția granzilor din Portugalia, iar Sporting a plătit pe el 10,5 milioane de euro la doar câteva luni distanță. La echipa de pe Alvalade, uruguayanul a devenit repede un om de bază, iar în acest sezon a impresionat de-a dreptul, bifând 47 de meciuri.
Așadar, Sporting face o afacere excelentă prin vânzarea lui Manuel Ugarte, urâmând să înregistreze un profit de aproape 50 de milioane de euro în numai doi ani.
Uruguayanul ar deveni al doilea cel mai scump jucător vândut vreodată de Sporting. Recordul este deținut de Bruno Fernandes, cedat la Manchester United pentru 63 de milioane de euro, în ianuarie 2020.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo