PSG vrea să-i îndeplinească lui Mbappe "cel mai scump vis"

PSG a capotat în Champions League și în acest sezon, cu toate că are în lot cei mai scumpi doi jucători din istoria fotbalului, dar și pe Messi, fotbalistul cu cele mai multe Baloane de Aur. După un asemenea cutremur au urmat replicile, iar fanii au găsit vinovații: Neymar și Messi. Cei doi sudamericani sunt îndemnați să plece, iar Mbappe vrea un nou coleg în atac.

Mbappé, avec le PSG.

Credit imagine: Getty Images

Cu doar trei meciuri înaintea finalului de sezon din Ligue 1, PSG este pe cale de a fi confirmată din nou campioană a Franței, așa că gândurile se îndreaptă în mod firesc către sezonul viitor. Sunt așteptate unele schimbări la echipa susținută financiar de Al Khelaifi și, cum Lionel Messi este probabil să plece, Kylian Mbappe va deveni omul de top al clubului. Francezul este jucătorul determinant, iar pentru al păstra qatarezii trebuie să-i facă taote poftele

Visul scump al lui Mbappe

Campionul mondial francez este deja un personaj influent la club și acel statut se va amplifica în lunile următoare. PSG a fost disperat să-l păstreze și, prin urmare, să-l facă fericit. Pe lista de dorințe a lui Mbappe este ca parizienii să aducă un adevărat nr. 9, un atacant pe care îl poate juca pentru a-i oferi mai multă libertate în atac. Problema, desigur, este că un fotbalist de calibrul potrivit nu va fi ieftin.
Opțiunea nr.1, prețul nefiind o problemă, este Victor Osimhen de la Napoli, care a atras atenția întregii Europe prin performanțele sale din acest sezon. El ar costa probabil aproximativ 150 de milioane de euro.
picture

Victor Osimhen

Credit imagine: Eurosport

Între timp, opțiunea mai ieftină ar putea fi Harry Kane la o sumă relativ... modestă de 100 de milioane de euro. Contractul căpitanului naționalei Angliei expiră în 2024 și de aceea Tottenham ar putea să accepte o ofertă mai mică.
Pe ambele piste este și Manchester United, care dorește să-i ofere lui Rashford ce vrea și Mbappe, mai puțină presiune în privința numărului de goluri.
Oricum am privi lucrurile, directorul sportiv al lui PSG, Luis Campos este pregătit pentru o vară plină. O posibilă plecare a lui Neymar ar putea fi și ea ceva pe agenda portughezului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo