Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rareș Ilie a fost împrumutat de Nice într-un alt campionat! Sefer ar putea semna azi cu același club

Nicu Savin

Publicat 01/02/2023 la 10:57 GMT+2

Rareș Ilie a fost împrumutat de Nice la Maccabi Tel-Aviv, anunță presa din Israel. Românul ar putea redeveni coleg cu Antonio Sefer, jucătorul Rapidului fiind aproape de a fi cedat la aceeași grupare israeliană.

Rareș Ilie (Nice)

Credit imagine: Twitter

Rareș Ilie a fost transfera de Nice pentru 5 milioane de € la începutul sezonului, dar nu a reușit să se impună la echipa din Ligue 1. Românul a jucat numai 8 meciuri, dintre care 4 în Conference League, iar ultima sa a apariție într-un meci oficial data din octombrie 2022.
Deși antrenorul Didier Digard anunța ieri că nu va mai pleca nimeni de la echipă, Rareș Ilie a fost cedat sub formă de împrumut la Maccabi Tel Aviv. Israelienii de la Sport5 susțin că românul a efectuat deja vizita medicală și va juca până în vară la echipa clasată momentan pe locul secund în campionatul din Israel.
Conform sursei citate, Nice a acceptat doar un împrumut pe 5 luni, fără o opțiune de cumpărare definitivă. Astfel, atacantul de bancă va reveni în vară la formația din Ligeu 1, cu care are contract până în 2027.

Rareș Ilie ar putea fi coleg cu Antonio Sefer la Maccabi Tel Aviv

Astăzi este ultima zi de mercato în Israel, iar Rareș Ilie ar putea deveni coleg la Maccabi Tel Aviv cu un fost coechipier de la Rapid. Este vorba despre Antonio Sefer, pentru care există negocieri avansate. Conform as.ro, Rapid a acceptat o ofertă de 700.000 de € pentru atacantul de 22 de ani.
Sefer a fost dorit și de Zulte Waregen, dar mutarea a picat ieri pentru că belgienii nu i-au satisfăcut pretențiile financiare românului. Forța financiară a celor de la Maccabi Tel Aviv este mult mai mare și sursa citată notează că Sefer va avea un salariu de 30.000 de € pe lună.
Sefer a fost aproape să ajungă în Israel și în toamna anului trecut, fiind dorit de Hapole Beer Sheva. În cele din urmă a rămas la Rapid, iar până acum a făcut un sezon foarte bun, marcând de 5 ori în 22 de partide. Recent, Sefer a debutat și la naționala mare a României, în amicalul câștigat de tricolori contra Moldovei, scor 5-0.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo