Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sergio Ramos a ajuns lider în vestiar, dar e avertizat de conducerea lui PSG! Anunțul L'Equipe

Irina Aldea

Publicat 21/08/2022 la 13:42 GMT+3

Potrivit L'Equipe, Luis Campos a fost sincer cu Sergio Ramos și l-a avertizat că se caută concurență pentru postul său. Cu toate acestea, el este considerat un lider în vestiar, după un prim sezon nu foarte bun pe Parc des Princes.

Sergio Ramos

Credit imagine: Getty Images

Sezonul lui Sergio Ramos este, deocamdată, radical opus celui precedent. Campioana Franței a uitat de accidentările în serie care l-au împiedicat să evolueze cu regularitate pe parcursul anului trecut și a făcut un pas înainte, impunându-se în sistemul pus în funcțiune de Galtier la PSG. Spaniolul a câștigat de asemenea și foarte mult teren în vestiar.
De altfel, Galtier a transmis în repetate rânduri în cadrul conferințelor de presă că e foarte importantă să aibă sub comandă jucători precum Ramos, pentru a se apropia de obiectivul prioritar al clubului, acela de a câștiga UEFA Champions League. Chiar dacă a ajuns o voce influentă în vestiar, Ramos a fost avertizat cu privire la căutările clubului pentru un fundaș care să-i facă spaniolului concurență.
CITEȘTE ȘI:

Sergio Ramos, avertizat de conducerea lui PSG

Potrivit L'Equipe, noul consilier sportiv al parizienilor, Luis Campos, l-a avertizat pe Sergio Ramos că se încearcă semnarea unui fundaș central cu scopul de a crește competitivitatea echipei. Acest lucru nu l-a deranjat pe Ramos, ci dimpotrivă, deoarece relația dintre spaniol și portughez este cordială și onestă. Printre opțiunile pe care conducerea sportivă le ia în calcul, varianta Skriniar a fost complet exclusă.
Slovenul a fost prioritatea lui Luis Campos pentru a întări apărarea lui PSG, dar pretențiile ridicate ale lui Inter Milano, care nu au coborât sub 70 de milioane, au pus bețe în roate negocierilor. Simakan, de la Leipzig, a fost un alt jucător monitorizat, dar fundașul central va continua în Germania pentru încă un an, astfel că PSG are la dispoziție zece zile pentru a semna un fundaș care să concureze cu Ramos.
Forma fizică bună a lui Sergio Ramos i-a permis, la rândul său, să preia cârma vestiarului. Săptămâna trecută, în mijlocul tensiunilor generate cu Mbappe și Neymar din cauza penalty-urilor, fostul jucător de la Real Madrid a mediat situația între cei doi pentru a pune ordine în echipă. "Este un șef", au declarat surse din cadrul PSG pentru L'Equipe.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo