Un star de la PSG, în contact direct cu Ancelotti pentru transferul la Real Madrid! Dezvăluirea făcută

PSG va face în perioada de mercato de la finalul acestui sezon mai multe schimbări în lot. Unul dintre fotbaliștii care sunt așteptați să plece de pe Parc des Princes este Marco Verratti, care s-ar afla în legătură cu Carlo Ancelotti, dorindu-și să facă pasul spre La Liga.

JUVENTUS STADIUM, TORINO, ITALY - 2022/11/02: Kylian Mbappe (3r) of Paris Saint Germain celebrates with Marco Verratti (2r), Lionel Messi (r) and team mates after scoring the goal of 0-1 during the Champions League Group H football match between Juventus

Credit imagine: Getty Images

Săptămâna trecută, un grup numeros de suporteri ai celor de la PSG a organizat un protest la sediul clubului, în care s-a cerut o restructurare la nivel de lot. Fanii nervoși nu au ezitat să-l jignească pe Lionel Messi, dar au avut și alte ținte.
Aceștia au cerut plecarea lui Christopher Galtier, dar și a lui Marco Verratti sau Neymar. De altfel, suporterii au mers chiar la reședința brazilianului din Paris și au scandat zeci de minute, dorindu-și ca starul să plece de bunăvoie de la club.
E clar că pe Parc des Princes se vor face multe schimbări în perioada de mercato din vară, oficialii campioanei din Ligue 1 intenționând să aducă întăriri pentru a încerca încă o dată să câștige trofeul Champions League.
Marco Verratti, care nu mai este dorit la Paris de către fani, se gândește tot mai serios la despărțirea de PSG. Conform jurnaliștilor L'Equipe, italianul nu mai este fericit în Franța și ia în considerare un posibil transfer în La Liga.
Citește și:

Marco Verratti vrea să facă pasul spre La Liga

Verratti ar fi în contact direct cu antrenorul celor de la Real Madrid, Carlo Ancelotti, cu care a colaborat în primul său sezon pe Parc des Princes, 2012/13, și cu care se înțelege foarte bine.
Mijlocașul de 30 de ani, care are o cotă de piață de 50 de milioane de euro, a dezvăluit recent că a învățat multe de la tehnicianul italian și a recunoscut că vrea să colaboreze din nou cu el.
"Scopul meu este, în principal, să realizez tot ceea ce Carlo Ancelotti scoate din mine. Îmi dă atât de multe sfaturi, chiar și în afara terenului. Este ca un tată pentru mine. Este o persoană cu adevărat bună, care mă ajută foarte mult. Sunt recunoscător pentru oportunitatea pe care mi-o oferă", a declarat Verratti, citat de Sportskeeda.
În ciuda dorinței italianului de a merge la Real Madrid, transferul pare greu de realizat, în condițiile în care "galacticii" au alte priorități pe piața transferurilor.
Fotbalistul celor de la PSG are, însă, și alte variante, fiind dorit, printre altele, în Premier League, la Manchester United.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo