Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Viitorul lui Messi, subiect de speculații! Care ar fi planurile fotbalistului pentru vara anului 2023

Bianca Dumitru

Publicat 27/09/2022 la 18:52 GMT+3

Lionel Messi mai are contract cu PSG doar până în vara anului viitor. Viitorul argentinianului este incert, dar jurnaliștii din Spania sunt convinși că acesta nu va mai continua la Paris.

Lionel Messi

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi se află în ultimul an de contract cu PSG, vara viitoare putând să se transfere din postura de jucător liber de contract la orice club își dorește.
Jurnaliștii din Spania au început deja să facă speculații cu privire la ce urmează pentru fotbalistul argentinian. Se pare că oficialii campioanei Franței vor să-i ofere o prelungire de contract, dar nu vor începe negocierile înainte de finalul Campionatului Mondial.
De altfel, nici Messi nu are de gând să se concentreze pe viitorul său până după încheierea turneului final din Qatar, unde vrea să se lupte pentru trofeu alături de echipa națională a Argentinei.
Cu toate astea, jurnalistul catalan Miguel Blazquez a anunțat că, în ciuda dorinței francezilor de a-l păstra în echipă, Lionel Messi ar avea alte planuri. Fotbalistul nu și-ar dori să mai rămână pe Parc des Princes și nu își va prelungi contractul cu PSG.
Jurnalistul Marc Marba a mers și mai departe și a dezvăluit că Messi va accepta să discute cu cei de la Barcelona despre o posibilă revenire pe Camp Nou. Una dintre condițiile pe care fostul decar al clubului blaugrana le va pune pentru ca transferul să se realizeze va fi ca Gerard Pique să nu mai facă parte din lotul lui Xavi.
Citește și:

MESSI, TOT MAI APROAPE DE O REVENIRE LA BARCELONA?

Joan Laporta ar fi avut o convorbire telefonică cu Lionel Messi în această lună. Președintele Barcelonei a dorit să-și ceară iertare pentru că nu a putut împiedica o despărțire între cele două părți, în vara anului trecut, atunci când Messi semna cu PSG.
Potrivit presei din Spania, Laporta a dorit să discute despre o revenire a starului argentinian la clubul din Spania. Messi nu exclude deloc această variantă, dar momentan se concentrează pe Cupa Mondială, singurul trofeu major care îi lipsește din palmares. Actualul jucător al lui PSG ar fi dat totuși de înțeles că este deschis la discuții după turneul din Qatar, putând semna cu orice echipă din luna ianuarie.
Contractul lui Messi cu campioana din Franța expiră în vara anului viitor, astfel că acesta poate fi ultimul sezon în care vedem la lucru tripleta Mbappe – Neymar – Messi. Argentinianul pare să-și fi regăsit forma la PSG, după un prim sezon sub așteptări.
În 11 meciuri din actuala campanie, Messi a oferit 8 assist-uri și a marcat de 6 ori, fiind cel mai prolific om al echipei lui Christophe Galtier.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo